Serghei Demcenco, director adjunct al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), aflat în arest preventiv la Penitenciarul Nr. 13 din Chișinău, nu a fost fotografiat așa cum prevede procedura standard atunci când un deținut ajunge în penitenciar, scrie zdg.md.
ZdG a obținut informații din baza de date a sistemului administrației penitenciare care demonstrează faptul că pozele lui Serghei Demcenco nu au fost introduse în sistemul informatic.
Potrivit surselor ZdG din interiorul ANP, Serghei Demcenco a fost plasat în aceeași celulă în care a fost deținut anterior fostul premier Vlad Filat, celulă renovată, cu unitate sanitară proprie. Spre deosebire de Demcenco, Viorel Perciun, directorul Penitenciarului Nr. 18 – Brănești, aflat și el în arest preventiv la Penitenciarul Nr. 13, a fost fotografiat.
Conform procedurii standard, atunci când sunt aduși în penitenciar, deținuților, inclusiv celor aflați în arest preventiv, li se iau amprentele și li se fac fotografii portret și din profil. Aceste informații se păstrează în baza de date a sistemului penitenciar chiar și după eliberarea deținuților. Serghei Demcenco însă nu a fost fotografiat.
Potrivit surselor ZdG, pe lângă faptul că nu a fost fotografiat, administrația închisorii l-ar fi plasat pe Serghei Demcenco în celula nr. 127, cea în care a fost anterior deținut fostul premier Vlad Filat. Spre deosebire de restul celulelor, cea a lui Demcenco a fost renovată în perioada deținerii lui Filat și este dotată cu boiler și wc separat. Aceleași surse ne-au comunicat că Demcenco ar avea în posesie telefon mobil, deși acest lucru este interzis.

Spre deosebire de Serghei Demcenco, celălalt angajat al ANP reținut recent și plasat în arest preventiv la P-13, Viorel Perciun (director al Penitenciarului Nr. 18 – Brănești) a fost fotografiat, iar fotografiile de tip portret și din profil au fost introduse în baza de date a instituției penitenciare.

Contactat de ZdG, directorul interimar al Penitenciarului Nr. 13, Fiodor Morari, ne-a spus inițial că se află în pauza de masă și ne-a îndemnat să revenim mai târziu. Contactat ulterior, în mod repetat, acesta nu ne-a mai răspuns la telefon. Și mesajul expediat acestuia, în care am precizat subiectul discuției, a rămas fără răspuns.
Nici Vladimir Cojocaru, directorul interimar al ANP, nu ne-a răspuns la telefon deși l-am sunat în mod repetat. Din anticamera acestuia ni s-a spus că Vladimir Cojocaru ar avea ședințe și că nu poate discuta cu noi. Ni s-a solicitat, în schimb, să trimitem o solicitare de informații în scris. Vom publica răspunsul atunci când îl vom primi.
Maxim Gropa, procurorul care gestionează dosarul lui Demcenco, ne-a comunicat că se află în ședință și nu poate răspunde întrebărilor noastre.
Serghei Demcenco, unul dintre cei mai longevivi conducători ai ANP, a fost reținut luni, 15 februarie 2021, fiind bănuit comiterea abuzului de serviciu în interesul unei organizații criminale. Ulterior, la solicitarea procurorilor, Demcenco a primit 15 zile de arestare preventivă, fiind plasat în Penitenciarul Nr. 13 – Chișinău.
27 comments
cialis 40mg price tadalafil 10mg over the counter men’s ed pills
cialis overnight buy tadalafil 10mg pills for erection
buy isotretinoin 20mg for sale amoxil 250mg ca azithromycin 500mg sale
isotretinoin for sale online order accutane 40mg generic zithromax 500mg without prescription
azithromycin brand order prednisolone 20mg generic neurontin 800mg usa
lasix 100mg canada furosemide over the counter order ventolin 2mg pills
furosemide 40mg brand purchase albuterol sale buy albuterol no prescription
buy vardenafil 10mg for sale purchase levitra pill buy plaquenil 200mg pills
purchase altace online cheap ramipril oral arcoxia for sale
vardenafil 20mg sale buy tizanidine 2mg pill plaquenil 400mg over the counter
generic altace 5mg buy altace 5mg generic order etoricoxib online cheap
brand levitra 20mg generic tizanidine order plaquenil 200mg pill
mesalamine uk avapro 150mg tablet buy avapro 150mg generic
vardenafil 10mg generic zanaflex us plaquenil generic
where to buy asacol without a prescription avapro 150mg cost avapro sale
order olmesartan for sale generic calan 120mg order generic divalproex 250mg
order temovate online cheap order buspirone 5mg pill order amiodarone 200mg generic
buy benicar 20mg for sale order divalproex 250mg without prescription cost divalproex 500mg
order temovate online cordarone 100mg cost order amiodarone pill
coreg 6.25mg drug cenforce uk order aralen 250mg sale
diamox buy online buy generic imdur 40mg imuran for sale online
order acetazolamide 250mg without prescription order imdur online cheap purchase imuran online cheap
order digoxin 250mg buy lanoxin 250mg online cheap buy molnunat tablets
lanoxin 250 mg brand order molnunat pill order molnunat 200mg for sale
order naproxen for sale prevacid 15mg for sale order prevacid for sale
coreg online coreg 25mg canada chloroquine cost
buy naprosyn online order naproxen pill lansoprazole 15mg pill