Motivul pentru care sticlele de bere au culori diferite

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

În timp ce experţii în domeniul berii ştiu câte ceva despre culoarea unei sticle de bere, mulţi consumatori nu acordă prea multă importanţă motivului pentru care sticlele de bere au culori diferite.

Unele sunt verzi, altele maro sau transparente. Care este scopul tuturor acestor culori diferite? Ei bine, o parte ţine de estetică, în timp ce restul este ştiinţă.

Berarii au început să foloseasca sticla deoarece păstra berea mai proaspată pentru mai mult timp. Cu toate acestea exista o problemă serioasă: în cazul în care berea era lăsată la soare prea mult timp dezvolta un miros şi un gust foarte urât. Oamenii de ştiinţă au descoperit că razele ultraviolete de la soare descompun acizii alfa din hamei care reacţionează apoi cu sulful prezent în bere, formând o substanţă chimică aproape identică cu cea pulverizată de sconcs.

Soluţia a fost aceea de a colora sticlele de bere pentru a le proteja de razele UV. Similar cu modul în care ochelarii de soare vă ajută să vă protejaţi vederea, sticla de bere maro închis împiedică berea să se strice. Atunci, de ce bere în sticlă verde? Aceasta oferă o protecţie UV foarte mică.

În jurul celui de-al doilea război mondial, producătorii de bere din Europa s-au confruntat cu un deficit de sticlă brună. Astfel, producătorii de bere de calitate superioară trebuiau să folosească sticle transparente, ceea ce făcea ca berile lor să pară mai ieftine. Soluţia lor a fost aceea de a-şi vinde berea în sticle verzi, astfel încât consumatorul să poată vedea diferenţa dintre o bere obişnuită şi una de calitate superioară.

Sticla verde de bere a devenit un simbol pentru berea de calitate provenită de la fabricile de bere din Europa. Astăzi, sticla verde este folosită de multe companii doar pentru a distinge berea lor de celelalte, din motive de marketing sau estetice, întrucât acum toate sticlele sunt protejate, indiferent de tipul de sticlă.

Cu toate acestea, cel mai bun sfat pentru orice băutor de bere este să vă păstraţi sticlele într-un loc răcoros şi întunecat, care va menţine berea proaspătă mai multă vreme.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...