Moldovagaz câștigă un profit uriaș din banii plătiți de consumatori; Unde a dispărut peste un miliard de lei?

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un grup de experţi în domeniul energetic consideră că există premise pentru revizuirea în scădere cu 30% a tarifului actual la gazele naturale și au solicitat Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) organizarea unei şedinţe publice pentru examinarea acestei oportunităţi.

Consumatorii casnici achită în prezent pentru o mie de metri cubi de gaze naturale circa 6.600 lei, inclusiv TVA (8%). Potrivit estimărilor experților, tariful ar trebui să fie micșorat până la 4.200 lei, susţine expertul Sergiu Ungureanu.

Unde a dispărut peste un miliard de lei

De notat că potrivit datelor ANRE în prima jumătate a anului 2017 prețul mediu de import a gazelor naturale s-a diminuat cu 26%, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2016. În acelaşi timp pentru consumatori tariful s-a redus doar cu 3,6%, conform mold-street.com.

Citește și: (VIDEO) ANRE, lucrezi pentru PD? Oamenii protestează în fața Agenției, cerând reducerea tarifelor la gazele naturale
În pofida profiturilor uriaşe încasate de Moldovagaz, ca urmare a acestor diferenţe de preţ investiţiile acesteia au fost concentrate pe achiziţii de calculatoare, softuri şi rafturi pentru stocarea bazei de date.

Tarif în vigoare din februarie 2016

Tarifele actuale sunt în vigoare din 1 februarie 2016. Astfel pentru consumatorii casnici, pentru un consum lunar de până la 30 metri cubi (inclusiv) la un apartament (casă) tariful este de 5.892 lei/1000 metri cubi (fără TVA); iar pentru un consum lunar de peste 30 metri cubi la un apartament (casă) de 6.138 lei/1000 metri cubi (fără TVA). Cu TVA de 8% tariful trece de 6.600 lei.

În același timp, tariful pentru gazele furnizate centralelor termoelectrice este de 5.000 lei pentru o mie de metri cubi.

Pe seama populaţiei revine circa o treime din consumul de gaze, iar pe seama CET-urilor – circa 42%.

La stabilirea tarifelor la metan, ANRE a luat în calcul un preț estimativ de achiziție a gazelor pentru anul 2016 în mărime de 199,72 dolari pentru 1.000 metri cubi şi un curs de schimb de 21 lei pentru un dolar.

De atunci preţul de import al gazelor naturale s-a diminuat cu peste 20%, iar cursul de schimb al leului s-a apreciat în medie cu circa 17%.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...