Moldova sărbătoreşte astăzi Ziua Drapelului şi a Stemei de Stat

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Moldova celebrează, astăzi, Ziua Drapelului şi a Stemei de Stat. Sărbătoarea datează din 2010, când Parlamentul a ratificat o decizie în acest sens.

Cu ocazia sărbătorii președintele Nicolae Timofti a ținut să amintească ce înseamnă simbolurile statale pentru Moldova, specificând că acestea reprezintă și aspirațiile noastre europene. ”Simbolurile statale definesc identitatea unei țări. Cele trei culori ale stindardului național – roșu, galben și albastru – reprezintă atât trecutul glorios al poporului nostru, cât și aspirațiile de integrare europeană a Republicii Moldova”, a spus Timofti.

”Respectul față de Drapelul și Stema de Stat este un omagiu adus înaintașilor care au luptat cu credință și sacrificiu pentru libertatea și independența țării. Simbolurile naționale ne aduc aminte că avem datoria sfântă de a servi cu credință Patria, de a apăra unitatea și independența Republicii Moldova”, a adăugat președintele.

Tricolorul a fost desemnat drapel oficial al Republicii Moldova acum 23 de ani, de primul Parlament. Pe 27 aprilie 1990, regretatul deputat Gheorghe Ghimpu a fost cel care a arborat, pentru prima dată, tricolorul pe cupola Parlamentului.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...