Moldova 1, controlată de Igor Dodon? Oamenii liderului PSRM, la conducerea postului public de televiziune

by D M
Distribuiti mai departe...

Consiliul Audiovizualului (CA) a ales, în cadrul ședinței de astăzi, trei membri noi ai Consiliului de Supraveghere al furnizorului public național de servicii media Compania „Teleradio-Moldova”.

Este vorba despre Victor Borșevici, activistul Dumitru Roibu și antreprenorul Alexandr Verșinin.

Borșevici a fost Ambasador al R. Moldova în China pe timpul comuniștilor. Acesta a mai fost președintele Comisiei pentru culte şi patrimoniu cultural din cadrul Consiliului Societății Civile în timpul mandatului de președinte al lui Igor Dodon. În cadrul campaniei pentru prezidențialele din 2020 acesta și-a manifestat public susținerea pentru Dodon. 

Dumitru Roibu este activist civic, fondator și președinte al Mișcării de Tineret „Urmașii lui Ștefan”, deținător al Medaliei „Meritul Civic” RM oferită de Igor Dodon. Ca și Borșevici, acesta a făcut parte din Consiliul Societății Civile al lui Dodon, fiind președinte al Comisiei pentru tineret.

Alexandr Verșinin este un cunoscut antreprenor. 

Consiliul Audiovizualul i-a desemnat pe cei trei membri ai CS pentru un mandat de șase ani. Pentru candidaturile lui Victor Borșevici și Dumitru Roibu au votat toți membrii autorității (9 persoane), iar Alexandr Verșinin a acumulat șapte voturi. Ex-deputatul Nae-Simion Pleșca nu a acumulat niciun vot, iar Nicolae Scorpan a fost susținut de doi membri ai CA. 

După concursul de astăzi, CS TRM este în componența deplină (9 membri).

DESCHIDE.MD


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...

Comments are closed.