Miting la Barcelona, pentru eliberarea liderilor separatişti închişi

Miting la Barcelona, pentru eliberarea liderilor separatişti închişi

Sute de mii de oameni sunt aşteptaţi la protestul ce a început la Barcelona. Manifestanţii cer eliberarea liderilor separatişti închişi, a doua zi după ce preşedinta Parlamentului regional a fost eliberată pe cauţiune.

Ea a petrecut o noapte după gratii. Preşedinta Legislativului de la Barcelona a fost adusă joi în faţa unui judecător, alături de alţi cinci parlamentari, în urma declarării independenţei catalane. Ceilalţi patru au la dispoziţie o săptămână pentru a plăti o cauţiune de 25.000 de euro fiecare.

Altfel, vor fi arestaţi până la proces. Însă opt foşti miniştri, precum şi doi alţi lideri ai mişcării separatiste, sunt în închisoare.

Criza catalană a trimis o undă de şoc în toată Uniunea Europeană. Fostul şef al Guvernului separatist, Carles Puigdemont, a fugit la Bruxelles, iar Madridul a cerut extrădarea sa. Justiţia belgiană urmează să se pronunţe în dosar.

0