Ministrul britanic de Externe la Kiev: Întreaga lume susține Ucraina

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ministrul britanic de Externe, William Hague, a declarat că lumea nu va lăsa Ucraina cu situația care s-a creat în Crimeea.

Purtătorul de cuvânt al președintelui Radei Supreme a Ucrainei anunță că declarația a fost făcută în cadrul întâlnirii de luni dintre William Hague și Aleksandr Turcinov.

Părțile au discutat despre situația formată în Ucraina și îndeosebi despre ultimele evenimente care au loc în Crimeea.

Turcinov a declarat că prezența trupelor militare ale Federației Ruse în Crimeea este inacceptabilă. „Am fost nevoiți să mobilizăm toate resursele existente pentru a face față acțiunilor ilegale pe teritoriul nostru”, a spus președintele.

La rândul său, Hague a salutat schimbările care au loc în Ucraina, menționând că întreaga lume susține Ucraina în drumul său spre standardele europene și democrație. „Iar ceea ce se întâmplă în Crimeea reprezintă o încălcare a suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei”, a spus ministrul britanic de Externe. „Vom face pași hotărâți pentru a pune capăt crizei. Lumea nu va lăsa Ucraina”, a accentuat Hague.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...