Ministerul Culturii doreşte extinderea programului de modernizare a bibliotecilor publice în 2014

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Extinderea eventuală a programului de modernizare a bibliotecilor publice, programul Novateca, a fost subiectul întrevederii de ieri, 28 ianuarie, între ministrul Culturii, Monica Babuc și directorul Programului Novateca, Evan Tracz. În cadrul întrevederii au fost discutate principiile generale de activitate și acțiunile ce urmează a fi întreprinse în cazul extinderii programului Novateca la scară națională.

În cadrul acestei întrevederi, ministrul Culturii, Monica Babuc, a accentuat faptul că, la etapa actuală este indispensabilă digitizarea fondurilor bibliotecilor publice și posibilitatea schimbului virtual dintre biblioteci, acestea având un rol important de coeziune socială în societate.

Ministrul Culturii a mai declarat că digitalizarea sferei culturii, motivarea necesității de dezvoltare a infrastructurii existente pentru a crea un spațiu informațional unic al patrimoniului cultural, extinderea duratei de existență a obiectelor culturale, conferirea valabilității și autorității informației furnizate spațiului electronic despre patrimonial cultural al Republicii Moldova și facilitarea promovării culturii țării reprezintă obiectivele actuale de activitate ale instituţiei pe care o conduce.

La rîndul său, directorului Programului Novateca, Evan Tracz, a menționat că etapa-pilot a programului a fost implementată cu succes în Republica Moldova, acesta beneficiind de sprijin atât din partea bibliotecarilor, cât și din partea autorităților publice locale. În acest context, se dorește ca în continuare Programul Novateca să fie extins la scara națională astfel încât sute de biblioteci publice din țară să poată beneficia de investiții și instruire pentru a putea răspunde necesităților moderne de informare a cetățenilor.

Serviciul de presă al Ministerului Educaţiei informează că pe parcursul etapei-pilot a Programului Novateca, 68 de biblioteci publice din Moldova, au fost selectate și dotate cu tehnologii moderne și calculatoare pentru accesul gratuit al publicului la Internet. De asemenea, pe întreg teritoriul țării, au fost create 6 Centre Regionale de Formare, care au instruit peste 300 de bibliotecari pentru a putea utiliza noile resurse tehnologice în beneficiul comunităţilor. Bibliotecile publice selectate au fost echipate cu aproximativ 300 de computere şi echipamente periferice, iar aproximativ 350 de mii de cetățeni ai Republicii Moldova au acces gratuit la servicii de Internet.

Programul Novateca este parte a Inițiativei Global Libraries, care se concentrează pe facilitarea accesului public la tehnologii informaționale și de comunicare prin intermediul bibliotecilor publice din țară.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...