Ministerele din Moldova își fac treaba după ce presa semnalează problemele

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei a anunțat miercuri, într-un comunicat publicat pe site-ul instituției, despre faptul că a sancționat personalul Azilului republican pentru invalizi şi pensionari din capitală pentru nereguli, după difuzarea unui reportaj despre acestea la un post de televiziune.

Azilul republican pentru invalizi şi pensionari din mun.Chişinău a fost supus unui control inopinat din partea Direcției politici de asistență socială și Serviciul Audit Intern din cadrul Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei.

În urma controlului, personalul azilului a fost sancționat pentru încălcarea regulamentului de îngrijire a beneficiarilor.

Asta în condițiile în care autoritatea ar trebui să monitorizeze activitatea azilului în permanență, pentru ca aceste cazuri să nu aibă loc niciodată. Persoanele necăjite care sunt cazate acolo au nevoie de asistență satisfăcătoare mereu, și nu doar în intervalul dintre reportajele difuzate despre problemele cu care se confruntă bătrânii și invalizii de la azil.

Chiar dacă s-a făcut o asemenea verificare, este greu de înțeles motivul pentru care MMPSF a făcut publică această informație, fiindcă asta demonstrează un lucru îngrijorător: că ministerul nu monitorizează îndeajuns situația din aziluri, și doar se autosesizează când intervine presa. Probabil soluția pentru ca să fie ordine mereu în astfel de instituții este ca presa să realizeze reportaje mai des.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...