(METEO) Cum va fi vremea în următoarele 2 săptămâni

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Vremea va continua să fie caldă pentru această perioadă din an, cu maxime termice ce vor ajunge, la nivel național, la 24-25 de grade Celsius, însă în jurul datei de 22 – 23 octombrie își vor face apariția ploile, doar local importante cantitativ, reiese din prognoza meteorologilor.

Deși tendința valorilor termice diurne va fi de ușoară scădere de la o zi la alta, până în jurul datei de 23 octombrie vremea va fi mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă. Vor fi temperaturi maxime, în medie, de 18 – 24 de grade, cea mai ridicată valoare urmând a se înregistra în data de 17 octombrie.

În intervalul 23 – 29 octombrie, media maximelor termice va fi de 13 – 16 grade, vremea devenind normală din punct de vedere termic. În ceea ce privește regimul termic nocturn, până în data de 21 octombrie vor fi ușoare variații, media regională a temperaturilor minime fiind de 9 – 12 grade.

Ulterior acestei date, minimele vor marca o scădere treptată și vor fi cuprinse între 6 și 9 grade. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi în creștere în intervalul 23 – 29 octombrie, până atunci însă șansele de ploaie vor fi extrem de reduse.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...