Merkel susține Franța în procesul de vânzare a navelor Mistral către Rusia

by Genko Genko

Cancelarul federal al Germaniei, Angela Merkel, și-a exprimat sprijinul pentru intenția Franței de a-și onora contractul cu Rusia privind livrarea în această țară a unor portelicoptere Mistral, în pofida criticilor din partea SUA.

Potrivit Angelei Merkel, onorarea acestui contract este posibilă doar prin inițierea la adresa Rusiei a celei de-a treia etape de sancțiuni. Prin această etapă, Uniunea Europeană are în vedere sancțiuni economice.

”Problemele care vizează exportul în Rusia intră sub incidența celei de-a treia etape de sancțiuni. În ceea ce privește această a treia etapă, am convenit — eu personal am ajuns la un acord cu președintele SUA — că dacă alegerile prezidențiale din Ucraina vor avea loc, nu o vom iniția (etapa de sancțiuni). Am văzut că alegerile s-au desfășurat cu succes”, a spus cancelarul federal al Germaniei.

Citește și: Merkel a insistat să nu fie adoptate noi sancțiuni împotriva Rusiei

Totodată, Merkel a atenționat că, ”în cazul în care situația din Ucraina se va destabiliza și mai mult, a treia etapă de sancțiuni va fi lansată”.

Anterior, președintele francez Francois Hollande a declarat, după prima zi a summitului G7, că țara sa își va onora obligațiile contractuale și îi va livra Rusiei, în octombrie, portelicopterele comandate.

În aceeași zi, secretarul de stat american John Kerry a declarat că planurile Franței de a livra portelicoptere Mistral stârnesc îngrijorarea Washingtonului.

CITIȚI ȘI...