Merkel, respinsă la funeraliile lui Helmut Kohl de către văduva acestuia

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

O dispută neaşteptată a apărut în peisaj pe tema ceremoniilor funerare pentru fostul cancelar german Helmut Kohl, „părintele reunificării germane”, scrie Der Spiegel. Potrivit revistei germane, cancelara Angela Merkel (CDU) ar fi fost tăiată de pe lista vorbitorilor la ceremoniile funerare la solicitarea soţiei lui Kohl, Maike Kohl-Richter.

Situația ar fi fost cu atât mai jenantă cu cât în locul lui Merkel ar fi trebuit să vorbească nimeni altul decât premierul Ungariei, Viktor Orban, cel care le stă în coaste europenilor din cauza politicii sale protecţioniste în materie de refugiaţi, în contradictoriu cu cea germană.

În primele sale discuţii cu Merkel, după decesul lui Helmut Kohl, văduva acestuia, Maike Kohl-Richter, a venit cu ideea ca doar lideri străini să ia cuvântul la ceremonia solemnă prevăzută pentru 1 iulie la sediul din Strasbourg al Parlamentului European. Aceasta l-a nominalizat pe Viktor Orban, unul dintre ultimii lideri politici care a avut întrevederi cu Helmut Kohl și adversar declarat al politicii permisive față de refugiați promovate de cancelarul Angela Merkel. Avertizată de apropiați că acest lucru ar putea provoca un scandal, Maike Kohl-Richter a fost nevoită să-și schimbe opinia.

Surse europene au declarat că la ceremonia europeană în memoria lui Kohl vor participa Angela Merkel, fostul preşedinte american Bill Clinton, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, dar şi liderii celor trei instituții ale UE (Consiliul, Comisia și Parlamentul).

După ceremonia europeană, care urmează să dureze aproximativ două ore, sicriul va fi transportat în Germania, unde fostul cancelar va fi înmormântat la Catedrala din Speyer (vestul Germaniei).

Presa germană a dezvăluit însă și alte surse de tensiuni. Astfel, Helmut Kohl nu va fi înmormântat în cavoul familial de la Ludwigshafen (vestul Germaniei), ci într-un cimitir din Speyer situat în apropierea catedralei din acest oraș din landul Renania-Palatinat, unde este prevăzută de asemenea o ceremonie religioasă pe 1 iulie, după omagiile din Parlamentul European.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...