Mel Gibson a devenit tată pentru a noua oară

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Actorul şi regizorul australian în vârstă de 60 de ani, Mel Gibson, a devenit tată pentru a noua oară. Prietena sa în vârstă de 27 de ani, Rosalind Ross, fostă campioană de echitaţie, a născut un băieţel, informează contactmusic.com.

Vedeta filmului „Braveheart” alături de prietena sa, Rosalind Ross, în vârstă de 27 de ani, au devenit părinţii primului copil al cuplului, Lars, vineri, 20 ianuarie, la spitalul din Los Angeles.

Vestea că Gibson va deveni din nou tată a fost lansată la mijlocul lunii septembrie 2016 şi o sursă a declarat pentru revista People că cuplul era „nerăbdător” în privinţa ideii de a avea un copil.

„Mel iubeşte să fie tată şi el şi cu Rose de-abia aşteaptă să fie părinţi împreună. Ultimii doi ani au fost unii dintre cei mai fericiţi pe care i-a avut actorul”, a povestit un apropiat al cuplului.

Băieţelul este primul copil al fostei campioane de echitaţie şi scriitoare, Rosalind Ross. Aceasta şi-a arătat sarcina pe covorul roşu, la Globurile de aur, la începutul lunii ianuarie.

El a povestit pentru o emisiune din SUA că este atât de obişnuit cu procesul naşterii încât nu mai are emoţii: „Cred că adrenalina mi s-a epuizat, aşa că nu mai reacţionez”, a glumit actorul, potrivit Mediafax.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...