MB – Harry şi Meghan au publicat o nouă fotografie cu Archie cu ocazia zilei de naştere a prinţului Charles

by D M
Distribuiti mai departe...

Ducele şi ducesa de Sussex au publicat o nouă fotografie a fiului lor, Archie, împreună cu Harry şi prinţul de Wales pentru a marca împlinirea vârstei de 71 de ani de către bunicul său, Charles, relatează joi Press Association.

Fotografia alb-negru realizată de Chris Allerton, de la botezul lui Archie, îl arată pe bebeluşul regal în hainele cu care a fost creştinat. Harry îl ţine pe fiul său în braţe, privindu-l cu mândrie, în timp ce Charles stă alături de cei doi, uitându-se la ultimul său nepot.

Imaginea postată pe Instagram este însoţită de mesajul: „La mulţi ani Înălţimii Sale Regale Prinţul de Wales – Sir, Tată, Bunic!”, urmat de un emoticon sub forma unui tort.

William şi Kate i-au transmis şi ei un mesaj lui Charles pe conturile lor oficiale de socializare, postând o imagine emoţionantă cu el şi prinţul Louis. „Îi dorim o zi de naştere fericită Prinţului de Wales”, au scris ducii de Cambridge.

Prinţul Charles se află în prezent într-o vizită în Mumbai, India, unde a primit un cadou de ziua de naştere din partea unui grup de şcolari indieni.

Sursa: Agerpres


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...