Mărturiile teribile ale protestatarului ucrainean care a fost răpit şi torturat

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Unul din organizatorii şi activiştii Euromaidanului Dmitrii Bulatov, care se află la moment la tratament în Vilnius, a povestit într-o conferinţă de presă detaliile despre răpirea sa şi torturile la care a fost supus.

„Pe 22 noiembrie mergeam cu maşina prin Kiev să-mi rezolv nişte treburi. După câteva întâlniri, am fost informat că autorităţile mi-au sechestrat proprietăţile şi planifică să-mi îngheţe conturile bancare. Atunci am lăsat maşina la parcare şi am urcat într-un taxi, pentru că voiam să ajung la un bancomat ca să pot scoate bani înainte de a fi blocaţi”. Am luat un taxi pentru că mă temeam să nu fiu oprit în maşina mea de poliţie şi să fiu arestat”, a relatat activistul la începutul conferinţei.

Din spusele lui Bulatov, în momentul când a ajuns la bancomatul de la intersecţia străzilor Закревский” şi Маяковский, a observat în apropierea lui vreo 10 tineri ce păreau a fi sportivi.

„O bucată de timp am stat lângă bancomat, crezând că aceştia vor pleca. În timp ce stăteam la marginea drumului, am simţit o lovitură puternică în cap. Am fost ridicat şi aruncat într-un microbuz. În maşină m-au mai lovit de câteva ori tare cu capul. Apoi mi-au pus un sac pe cap şi am mers vreo oră”, a continuat Bulatov.

„În camera în care m-au pus era doar un pat din lemn şi o căldare pentru nevoile fiziologice. Pe ochi mi-au pus ochelari pentru înot şi m-au avertizat că dacă îi voi scoate, voi fi bătut. Acei ochelari mi-i scoteam când indivizii ieşeau.

În fiecare zi mă băteau în cap. Chiar în prima zi m-au pus la podea, mi-au astupat nasul, mi-au pus o cârpă pe faţă şi au început să toarne apă de sus. Din cauza asta era cât pe ce să mă înec. Nu mă băteau mult, dar foarte crâncen. Am fost şi eu sportiv în trecut şi pot să vă spun că băteau profesionist”, – a povestit Bulatov.

Vă amintim că Dmitrii Bulatov a fost răpit pe data de 22 ianuarie. El a fost bătut şi torturat câteva zile. Pe data de 30 ianuarie, agresorii l-au dus într-o pădure din apropierea Kiev-ului, de unde a mers în cea mai apropiată localitate şi a luat legătura cu apropiaţii.

După cele întâmplate el a fost internat în una din clinicile private de la Kiev. Din spusele lui Bulatov, răpitorii vorbeau cu „accent rusesc” şi îi puneau întrebări despre finanţarea protestelor din Ucraina. Bulatov a plecat duminică în Lituania la tratament.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...