Marea Britanie a anunțat când va prezenta oferta privind factura de Brexit

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Marea Britanie va prezenta oferta privind factura de Brexit înainte de summitul Uniunii Europene din luna decembrie și va negocia aspru, a declarat duminică ministrul britanic de Finanţe, Philip Hammond, relatează site-ul agenției Reuters.

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, i-a cerut premierului britanic Theresa May, în cadrul întrevederii de vineri, să concretizeze oferta de Brexit până la summitul din 14-15 decembrie, pentru a putea negocia viitoarele relații comerciale.

„Vom prezenta propunerile noastre către Uniunea Europeană în timp util pentru Consiliul UE. Există câteva lucruri în privinţa cărora suntem în mod cert datori, în baza tratatelor UE, dar şi aspecte pe care le contestăm sau în care cerem introducerea unor lucruri suplimentare. Desigur, vom negocia aspru pentru a obţine cea mai bună ofertă pentru contribuabilii britanici”, a spus Hammond.

Premierul britanic Theresa May a lăsat de înţeles că va fi majorată oferta iniţială de Brexit, estimată la aproximativ 20 de miliarde de euro – aproximativ o treime din ceea ce doreşte Bruxelles-ul.

Întrebat despre perspectiva unui Brexit fără un acord comercial, Philip Hammond s-a declarat încrezător că o înţelegere în interesul ambelor părţi este posibilă.

„Sperăm că se va conveni, de principiu, ca principalele elemente ale acordului să apară înainte de martie 2019, astfel încât toată lumea să ştie încotro ne îndreptăm”, a mai spus Hammond.

Blocul comunitar a refuzat să discute despre „relaţiile viitoare” cu Marea Britanie, inclusiv cele comerciale, întrucât nu au fost înregistrate progrese suficiente în privinţa unor „aspecte separate” printre care şi factura de Brexit pe care trebuie să o achite Londra la ieşirea din UE.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...