Manevră provocatoare a unui bombardier rusesc în timpul exercițiului NATO din Norvegia. „Este prima oară când îl vedem cu ochiul liber”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un avion rusesc de patrulare maritimă strategică și de luptă antisubmarin Tupolev-142 a survolat la o distanță foarte mică nava USS Mount Whitney în largul Norvegiei, în timp ce NATO desfășoară în regatul scandinav cel mai amplu exercițiu militar defensiv al său după încheierea Războiului rece, relatează duminică portalul specializat pe probleme militare 45enord.ca, transmite Agerpres.

Echipajul multinaţional de pe USS Mount Whitney, nava amiral la exerciţiul aliat Trident Juncture-18, îşi făcea tocmai o fotografie de grup pe puntea vasului, în largul Norvegiei, când un Tupolev-142, datând din perioada sovietică, a apărut la tribord (bordul drept al navei).

„Acesta este un avion de patrulare maritimă pe distanţe lungi”, a explicat marina americană după acest episod, produs la 2 noiembrie, dar despre care s-a aflat abia sâmbătă. „Nu este prima dată când vedem unul, dar este pentru prima oară când l-am văzut cu ochiul liber”, a declarat un responsabil american, referindu-se la avionul rusesc.

Potrivit Radio Svoboda, este pentru prima oară în ultimii 30 de ani când un Tu-142 s-a apropiat la o distanţă atât de mică de o navă amiral (străină).

De la începutul exerciţiului Trident Juncture, la 25 octombrie în Norvegia, Kremlinul a încercat să îşi arate nemulţumirea faţă de aceste manevre, cele mai ample efectuate de Alianţa Nord-Atlantică de la încheierea Războiului rece, denunţând că acestea au loc în apropierea frontierelor sale.

Rusia, care a catalogat acest exerciţiu drept „antirusesc”, a avertizat că va exista o „ripostă”, iar survolul neaşteptat al avionului Tu-142, utilizat şi în scopuri de recunoaştere, pare să facă parte din răspunsul Mosovei.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...