Majorarea prețurilor pentru benzină și motorină, suspendată din nou! Deja prin instanță

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Majorarea tarifelor la benzină și motorină a fost suspendat din nou. Asta după ce ieri, Ministerul Economiei și Infrastructurii în comun cu Agenția pentru Protecția Consumatorului și Supravegherea Pieței au contestat în instanța de judecată Ordinul ANRE, prin care au fost stabilite noi prețuri la carburanți, mai mari cu 34 de bani pentru un litru de benzină, și cu 32 de bani pentru un litru de motorină. Astfel, Judecătoria Chișinău (sediul Buiucani) a emis o încheiere de suspendare a deciziei Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, până la emiterea unei hotărâri irevocabile.

Ținând cont de faptul că cererea de chemare în judecată corespunde exigențelor legale referitoare la cerințele înaintate față de reclamant la depunerea acesteia în instanța de judecată, precum și de faptul că în cazul dat există suficiente temeiuri pentru suspendarea actului contestat, instanța a decis să admită cererea de aplicare a măsurilor de asigurare a acțiunii prin dispunerea suspendării actului administrativ contestat.

„Menținerea în continuare a acestui act administrativ ar putea aduce atingerea drepturilor și intereselor unui cerc nelimitat de persoane, care în fapt sunt consumatori finali ai produselor petroliere principale, iar pe cale de consecință ar putea degenera în cauzarea unor pagube economico-financiare iminente presupus a fi neîntemeiat și arbitrat generate de ordinul contestat”, se menționează în Încheierea Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani).

Încheierea Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani) este executorie din momentul emiterii, însă poate fi contestată cu recurs la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 15 zile de la comunicare.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...