Restaurantele, cinematografele, teatrele și cazinourile din orașul Iași, România, precum și din 11 comune ieșene se închid timp de o săptămână din cauza înmulțirii numărului de cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2. Decizia a fost luată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.
Astfel, potrivit mediafax.ro, activitatea restaurantelor și cafenelelor din interiorul clădirilor din orașul Iași și din mai multe comune ieșene a fost suspendată până în data de 12 octombrie.
Măsurile au fost luate de autoritățile de la Iași, ca urmare a incidenței cumulate a cazurilor de infectare cu noul coronavirus în ultimele 14 zile, care este mai mare de 1,5 ori raportat la o mie de locuitori.