Mafia farmaceutică a falsificat un medicament pentru tratarea cancerului la sân și l-a introdus în comerț

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Agenția Europeană a Medicamentului a emis un avertisment prin care anunță că o anumită cantitate de flacoane cu Herceptin, medicament pentru tratarea cancerului la sân, despre care se crede că au fost furate din spitale italiene au fost falsificate și reintroduse în lanțul comercial.

Autoritățile italiene de specialitate investighează acest furt și încearcă să afle dacă nu au fost afectate și alte medicamente.

Până în prezent nu au fost anunțate eventuale efecte negative la pacienți după administrarea unor doze din medicamentul furat.

Citește și: Mafia farmaceutică ascunde adevărul despre o vitamină care ucide cancerul

Muncitorii din sfera sănătății au fost avertizați în privința flacoanelor falsificate, etichetate ca fiind Herceptin 150 mg, produs în Italia. Iar compania Roche a anunțat că s-a descoperit Herceptin contrafăcut în Marea Britanie, Finlanda și Germania.

În urma analizei chimice a unui flacon contrafăcut s-a constatat că acesta nu conține ingredientul activ, iar în alte cazuri s-a stabilit că, deși flacoanele conțineau într-adevăr medicamentul, compoziția fusese modificată sau diluată.

Un astfel de incident „poate compromite sterilitatea sau eficacitatea produsului, expunând la riscuri sănătatea pacienților”, a subliniat Roche.

Compania cu sediul la Basel (Elveția) a decis retragerea, ca măsură de precauție, a tuturor flacoanelor bănuite că au fost falsificate. Seriile care se presupune că sunt afectate sunt H4311B07, H4329B01, H4284B04, H4319B02, H4324B03, H4196B01, H4271B01, H4301B09 și H4303B01.

Medicamentul Herceptin este importat și în Republica Moldova. Potrivit Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale seriile despre care se crede că ar fi falsificate nu au fost înregistrate în țara noastră.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...