Lupu dă un ultimatum PL-ului: Mai au o zi

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Reprezentanții Partidului Liberal mai au o zi pentru a se decide dacă vor să intre într-o coaliție de guvernare cu PLDM și PD, a declarat sâmbătă președintele Partidului Democrat, Marian Lupu, în urma unei noi runde de negocieri privind constituirea majorității parlamentare.

Președintele Partidului Democrat susține că nu mai este „sens” ca discuțiile cu PL-ul să continue, în condițiile în care acestea nu avansează și că partidele parlamentare sunt „obligate” ca „într-o zi, două” să se întrunească Parlamentul și să fie alese structurile de conducere.

„Avem nevoie de un Parlament structurat, avem nevoie de un Guvern și noi vom asigura” aceste lucruri. „Cu PL, fără PL, asta deja contează mai puțin”, a declarat Marian Lupu.

Lupu susține că încă nu s-a ajuns la vreo înțelegere cu PCRM și că dacă PL nu va veni cu „un răspuns” până mâine, atunci PLDM și PD urmează să identifice o „variantă viabilă”.

Pe de altă parte, președintele PLDM, Vlad Filat, susține că formațiunea pe care o conduce nu poate fi „nici în coaliție, nici în alianță cu PCRM”. El nu exclude însă varianta de a vota conducerea Parlamentului cu comuniștii.

„Însă, totodată, în Parlament vom vota solidar cu toți deputații atunci când vor fi puse în discuție probleme de interes național”, a declarat Vlad Filat.

„În condițiile în care nu se ajunge la o întelegere cu PL, vom fi puși în fața situației de a convoca Parlamentul și de a debloca această situație. De a alege organele de conducere ale Parlamentului și începerea procedurii de a învesti un Guvern”, a punctat Filat.

Anterior, liderul PL, Mihai Ghimpu, a acuzat faptul că PD și PLDM au ajuns deja la o înțelegere cu PCRM și că cele două formațiuni politice mimează negocierile cu liberalii.

Citește și: Ghimpu: Decizia este luată, PLDM și PD vor face alianță cu PCRM

Amintim că vineri, în cadrul unei noi runde de negocieri între PLDM, PD și PCRM, reprezentanții celor trei formațiuni politice au declarat că au ajuns la o înțelegere și că urmează ca săptămâna viitoare să fie alese structurile de conducere ale Parlamentului.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...