Lucrările de lichidare a consecințelor deflagrației din bd. Moscova continuă. Peste o sută de angajați, antrenați zi și noapte

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Peste o sută de reprezentanți ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Inspectoratului General de Poliție, Departamentului Trupelor de Carabinieri, dar și membri ai autorităților publice locale, sunt în continuare antrenați pentru lichidarea consecințelor situației excepționale pe bulevardul Moscova 11/5. Totodată, continuă funcționarea celulei de criză.

Responsabilii sunt implicați în gestionarea situației pentru lichidarea consecințelor deflagrației.

Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI continuă deblocarea plitelor de beton și demontarea fragmentelor construcțiilor care au avariat apartamentele de la etajele 14, 15 și 16 a scării nr.6.

În curtea blocului funcționează un cort instalat de IGSU, unde voluntarii donează bunuri de primă necesitate. Conform informației Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale la Spitalul Feroviar din capitală s-au adresat și au fost cazați temporar 18 oameni evacuați din scara afectată de explozie.

La Institutul de Medicină Urgentă mai rămân a fi internate 3 persoane traumatizate, dintre care și un angajat al IGSU.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...