Liderul republicii separatiste Abhazia denunţă o lovitură de stat, în urma unor proteste violente

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Preşedintele republicii separatiste Abhazia a denunţat miercuri o lovitură de stat, după ce mii de manifestanţi ai opoziţiei au atacat sediul preşedinţiei de la Suhumi, relatează agenţiile de presă ruse.

„Este o tentativă de lovitură de stat armată”, a afirmat Aleksandr Ankvab, preşedintele republicii care şi-a autoproclamat independenţa faţă de Georgia, susţinută şi recunoscută doar de Rusia, potrivit agenţiei Interfax.

„Nu am părăsit ţara, mă aflu în Abhazia”, a mai declarat el, într-un mesaj la televiziunea locală, potrivit RIA Novosti.

„Forţele de ordine respectă ordinele statului şi iau toate măsurile pentru stabilizarea situaţiei”, a mai afirmat preşedintele din Abhazia.

Mii de persoane au protestat în noaptea de marţi spre miercuri la Suhumi, capitala Abhaziei, situată pe coasta Mării Negre, iar în urma manifestaţiilor opoziţia a preluat controlul asupra preşedinţiei şi l-a obligat pe Aleksandr Ankvab să cedeze puterea, potrivit Interfax.

Unul dintre liderii opoziţiei, Raul Khadzhimba, a declarat în faţa manifestanţilor că un comitet de coordonare „preia conducerea republicii”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...