Liderul nord-coreean Kim Jong-Un l-a invitat pe papa Francisc în vizită la Phenian, anunță Seulul

Liderul nord-coreean Kim Jong-Un l-a invitat pe papa Francisc în vizită la Phenian, anunță Seulul

Liderul nord-coreean Kim Jong-Un l-a invitat pe papa Francisc să efectueze o vizită la Phenian, a anunțat marți președinția sud-coreeană, citată de Reuters.

Preşedintele Coreei de Sud, Moon Jae-in, îi va transmite personal invitaţia adresată Suveranului Pontif de către Kim Jong-Un, în cadrul vizitei pe care Moon urmează să o efectueze la Vatican, cu ocazia unui turneu în Europa săptămâna viitoare, a precizat într-o conferinţă de presă un purtător de cuvânt al preşedinţiei sud-coreene, Kim Eui-kyeom.

În timpul summitului desfăşurat la Phenian între 18 şi 20 septembrie, Kim Jong-Un i-a mărturisit preşedintelui sud-coreean că doreşte să-l invite pe papa Francisc să efectueze o vizită în Coreea de Nord, a evocat acelaşi purtător de cuvânt.

0