Lavrov amenință SUA și UE

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Sancțiunile adoptate împotriva Rusiei de către Uniunea Europeană și Statele Unite ”sunt inacceptabile și vor avea consecințe”, i-a transmis marți ministrul rus al afacerilor externe Serghei Lavrov omologului său american John Kerry.

”Sancțiunile introduse de SUA și Uniunea Europeană sunt absolut inacceptabile și nu vor rămâne fără consecințe”, a declarat ministrul rus al afacerilor externe Serghei Lavrov într-un comunicat al ministerului său, făcând referire la o convorbire telefonică dintre cei doi demnitari desfășurată la inițiativa secretarului de stat american.

Cei doi înalți oficiali au discutat telefonic la câteva ore după ce președintele rus Vladimir Putin a semnat acordul de alipire a peninsulei Crimeea la Rusia.

Secretarul de stat american a declarat marți, la Washington, cu prilejul unei întâlniri cu studenți, că o eventuală incursiune militară a Rusiei în estul Ucrainei ar reprezenta un act ”scandalos” în lumea de azi, făcând referire la relația dintre actuala criză în relațiile ruso-americane și perioada dinaintea începerii celui de-al Doilea Război Mondial.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...