Jurnalistul român Andrei Gheorghe, găsit mort în apartamentul său la doar 56 de ani

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Jurnalistul Andrei Gheorghe, realizator de radio și televiziune, a murit, luni seara, la vârsta de 56 de ani. Jurnalistul a fost găsit decedat în baia locuinței sale din Voluntari. Decesul a fost constatat oficial în urma unui apel la 112, primit după ora 22, cauza fiind un stop cardio-respirator. Conform unor surse medicale, decesul s-a produs cu 12 ore înaintea constatării sale oficiale, scrie Mediafax.

Trupul neînsuflețit al jurnalistului a fost transportat la Institutul de Medicină Legală.

Actrița Nuami Dinescu a scris pe Facebook că multe persoane o să spună cât de talentat era Andrei Gheorghe, însă atunci când acesta a avut nevoie, nu și-a găsit loc „în niciun post de radio”.

„Acum toți își vor aminti de tine, cât de bun erai, ce talent uriaș, bla bla bla… Păi da, că nu și-a mai găsit loc în niciun radio, nicăieri nu a mai fost loc pentru el. Da, m-a șocat vestea și nu mai vreau să vorbiți despre profesioniști la trecut, lume care nu-ți pasă decât de cifre și bani. Păcat, mare păcat, l-am pierdut și pe Andrei Gheorghe…”, a scris actrița Nuami Dinescu pe Facebook.

Fostul președinte al ANAF Sebastian Bodu a spus că mereu a admirat stilul nonconformist al lui Andrei Gheorghe, chiar dacă preferințele lor social-politice au devenit tot mai diferite în ultima perioadă.

„RIP, Andrei Gheorghe. Chiar dacă preferințele noastre social-politice deveniseră, în ultima vreme, foarte diferite, întotdeauna ți-am admirat stilul nonconformist. De când ne-am cunoscut, acum 25 de ani. (…) Aș vrea ca toți care am fost colegi cu el la Radio Sky Constanța să ne întâlnim și să mergem la înmormântare. Radio Sky este locul unde s-a consacrat ca om de radio. Pur și simplu nu îmi vine a crede”, a scris fostul președinte al ANAF Sebastian Bodu, pe Facebook.

Andrei Gheorghe s-a născut în 14 ianuarie 1962, la Lipeţk, în Rusia. A fost prezentator de emisiuni radio și televiziune, dar a realizat și filme documentare.

Andrei Gheorghe a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, secția rusă-engleză din cadrul Universității București. El și-a început activitatea jurnalistică în 1991, ca reporter special la Radio Constanța. Ulterior, el a lucrat la Radio Sky Constanța, iar consacrarea i-au adus-o emisiunea „13-14” realizată la Pro FM (1996-2002) și postura de prezentator la Pro TV.

În 2002 și 2003, Andrei Gheorghe a realizat la Antena 1 emisiunea „Gheorghe”, după care a avut emisiuni la Radio 21 și la Radio Total.

A avut un rol secundar în filmele „Amen” al lui Costa Gavras, „Tinerețe fără tinerețe” al lui Francis Ford Coppola și a colaborat cu „Paraziții” pentru albumul „Irefutabil”.

În 2004 a devenit consilier media și realizator de emisiuni – „Politică, frate!” și „Am o știre pentru tine!” la Realitatea TV, post cu care și-a încheiat colaborarea la jumătatea lui 2009, când a plecat la Kanal D.

Andrei Gheorghe a fost și prezentator al emisiunii „Rătăciți în Panama”, difuzată de Kanal D.

El a fost și consilier al ministrului Finanțelor, Sebastian Vlădescu, responsabil cu coordonarea Departamentului de Comunicare.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...