Juncker dă peste nas proeuropenilor de la Chișinău: Aceștia trebuie să se arate proeuropeni și după ce pleacă de la mine din birou

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Republica Moldova poate să mai aștepte. Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și-a exprimat joi convingerea că până la finalul mandatului său nu vor mai exista state care să adere la Uniunea Europeană.

„La începutul mandatului meu spuneam că până la sfârșitul mandatului acestei Comisii, adică până în 2019, nu vor mai exista alte noi state care să adere la UE și cred acest lucru cu toată sinceritatea, pentru că, printre candidați, niciunul nu îndeplinește criteriile, nici pe cele de la Copenhaga, nici pe cele de aderare. Trebuie să distingem însă între diversele țări. Dacă Turcia va adera vreodată, să știți că asta nu o să se întâmple mâine dimineață, la ora 11.00. După părerea mea, situația va fi una complicată. Este deja complicată din punct de vedere geopolitic”, a precizat el în cadrul unui dialog cu cetățenii români, eveniment găzduit de Muzeul Național de Artă.

În ce privește Republica Moldova, el a remarcat că la nivelul populației există două tendințe fundamentale: una proeuropeană și una având convingeri contrare.

„Vedem două tendințe fundamentale: una proeuropeană și cealaltă — haideți să nu îi spun prorusă — dar cel puțin, nu e proeuropeană. Vorbesc de Republica Moldova. Și ce este important — apropos de Balcanii Occidentali — o preocupare majoră în viața mea de zi cu zi, ca președinte al Comisiei, este ca perspectiva europeană să fie menținută vie. Deci, nu vorbesc neapărat de o aderare pentru foarte curând, pentru mâine dimineață, dar cel puțin nu ne dorim ca vechii demoni să se trezească în această regiune a Balcanilor Occidentali. Este regiunea cea mai amenințată de a-și pierde stabilitatea dintre toate regiunile europene și trebuie spus țărilor din Balcanii Occidentali că locul lor este în Europa. Însă trebuie ca prietenii noștri din Balcani să înțeleagă foarte bine un lucru: este ușor atunci când ai discuții cu liderii aceștia să se arate foarte proeuropeni. Însă trebuie să rămână ca atare și după ce pleacă de la mine din birou”, a declarat el.

Întrebat ce părere are despre existența unei armate europene, președintele CE a precizat că se opune ideii de militarizare a Uniunii Europene.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...