Judecătoarea CSJ implicată în anularea alegerilor din Chișinău, deși nu mai avea dreptul, eliberată din funcție. „Legea permite prelungirea activității pentru examinarea unor… dosare”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Unul dintre magistrații Curții Supreme de Justiție implicat în luarea deciziei de anulare a alegerilor locale noi din Chișinău, Iuliana Oprea, a fost eliberată astăzi din funcția de judecător al CSJ. Nu însă pentru implicarea în cazul anulării alegerilor, ci pe motivul atingerii plafonului de vârstă, fapt care s-a întâmplat încă în primăvară, dar a fost lăsată să muncească până acum. Întâmplător sau nu, dar decizia a fost luată după ce ieri, avocatul lui Andrei Năstase a depus la CSJ o cerere de revizuire a deciziei prin care au fost anulate alegerile invocând anume implicarea Iulianei Oprea în anularea scrutinului local deși nu mai avea dreptul să o facă.

Propunerea de eliberare a Iulianei Oprea din funcția de judecător al CSJ a fost înaintată Legislativului de către Consiliul Superior al Magistraturii, „în baza cererii de demisie, depusă în legătură cu atingerea plafonului de vârstă”, se arată în comunicatul Parlamentului.

În cadrul ședinței Parlamentului, după prezentarea de către președintele Comisiei juridice, Raisa Apolschii a proiectului de hotărâre, deputatul liberal-democrat Maria Ciobanu a ținut să o întrebe pe aceasta dacă nu crede că Iuliana Oprea ar trebui condamnată pentru „încălcarea intenționată a legislației”.

„Doamna Apolschii, sunteți jurist de profesie și în calitate de președinta Comisiei, vreau să vă întreb care e părerea dumneavoastră despre această doamnă magistrat căreia de fapt i-a expirat mandatul la 17 aprilie. Cum a putut să-și permită încă trei luni de zile să-și exercite funcția, adică să emită hotărâri de judecată. Spuneți-mi vă rog. Eu nu cred că Parlamentul trebuie să îi accepte demisia. Eu cred că ea trebuie condamnată pentru încălcarea intenționată a legislației în vigoare”.

Raisa Apolschii s-a abținut de la un răspuns clar pentru că „o depășește”. „Cu adevărat i-a expirat termenul, adică a atins plafonul de vârstă la 17 aprilie, dar există și o hotărâre a Consiliului al Magistraturii, și legea permite acest lucru, în ceea ce privește prelungirea activității pentru examinarea unor… dosare, pentru a finisa dosarele care sunt în gestiune. De asta, din punct de vedere legal nu este o încălcare în ceea ce privește demisia. Deja cu condamnarea chiar mă depășește. Nu sunt eu persoana indicată să o fac”, a spus președintele Comisiei juridice din parlament, care este și nașa de cununie a liderului PD, Vlad Plahotniuc.

Potrivit proiectului de hotărâre cu privire la eliberarea magistratei, cererea acesteia a fost depusă la Consiliul Superior al Magistraturii la data de 17 aprilie curent. Tot în aceeași zi, CSM a adoptat hotărârea privind acceptarea cererii, iar adresarea președintelui CSM, Victor Micu, către președintele Parlamentului, Andrian Candu, cu privire la cererea de demisie a Iulianei Oprea din funcția de judecător al CSJ, a ajuns la Secretariatul Parlamentului abia la 26 iunie, a doua zi după hotărârea CSJ privind menținerea deciziilor instanțelor inferioare de anulare a alegerilor.

La data de 25 iunie curent, atunci când magistrații CSJ au început examinarea cauzei, avocații lui Andrei Năstase au cerut recuzarea judecătorilor Druță, Gafton și Burduh. Cererea de recuzare a fost examinată de un alt complet din care făcea parte și magistrata Iuliana Oprea, care au respins cererea de recuzare.

Ieri avocatul Dumitru Pavel, care reprezintă interesele lui Andrei Năstase, a depus la Curtea Supremă de Justiție o cerere de revizuire a deciziei prin care au fost anulate alegerile locale noi desfășurate în municipiul Chișinău, motivând că s-a depistat că la judecarea cererii de recuzare a completului de judecători Druță, Gafton și Burduh a participat un judecător care „nu era în drept să dețină calitatea de magistrat, dat fiind atingerea plafonului limită de activitate de 65 de ani”. „În pofida acestui fapt, judecătoarea Oprea Iuliana activează până în prezent și a judecat atât cererea de recuzare, cât și alte cauze”, se arăta într-o notă a avocatului transmisă presei.

Vedeți și: Andrei Năstase a depus la CSJ o cerere de revizuire a deciziei de invalidare a alegerilor

Potrivit lui Dumitru Pavel, temeiul dat reprezintă un motiv de revizuire a încheierii prin care a fost respinsă recuzarea celor trei judecători compromiși, având în vedere că despre aceasta s-a aflat ulterior. Mai mult, acest lucru conduce la invalidarea și a încheierii Curții Supreme de Justiție prin care recursul depus a fost declarat inadmisibil.

Reprezentantul legal al lui Andrei Năstase, a atenționat că într-un caz similar Republica Moldova deja a fost condamnată de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, constatările Curții expuse în acea hotărâre fiind valabile și în prezenta cauză. Astfel, se optează pentru rejudecarea cauzei și pronunțarea unei hotărâri bazate pe lege, ceea ce înseamnă validarea alegerilor locale noi ale primarului general al mun. Chișinău.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...