Jocurile de noroc, sub monopol de stat

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Statul va institui monopolul la toate tipurile de jocuri de noroc, cu excepţia cazinourilor faţă de care se înăspresc condiţiile de practicare a acestui gen de activitate. Parlamentul a votat în prima lectură un proiect de lege organică, care schimbă total regulile pe piaţa jocurilor de noroc în Republica Moldova.

Potrivit proiectului, „Loteria Naţională a Moldovei” care, în prezent, are monopol doar la organizarea şi desfăşurarea de loterii naţionale pe întreg teritoriul ţării, va deţine şi dreptul exclusiv de a gestiona toate activităţile de jocuri de noroc, cu excepţia cazinourilor.

Autorii iniţiativei îşi argumentează iniţiativa prin „lipsa completă de responsabilitate socială a agenţilor economici-operatori pe piaţa jocurilor de noroc, care se exprima prin amplasarea haotică a sălilor de joc” în apropiere de şcoli, spitale, grădiniţe etc, ceea ce contribuia la atragerea activă a minorilor. Potrivit acestora, agenţii economici de pe această piaţă nu dădeau dovadă de transparenţă şi se eschivau de la plata taxelor la bugetul de stat, scrie jurnal.md.

Unii deputaţi au criticat acest proiect de lege, afirmând că statul a dovedit că nu este cel mai bun administrator.

„Vorbiţi despre dauna jocurilor de noroc, apoi că trebuie să le aducem la monopol de stat. Aveţi calcule care este evaluarea de impact a acestei măsuri? Monopolul presupune un grad de evaluare a acestei afaceri, o să se pună şi drapele de stat? Există riscul de coruptibilitate pentru că practica demonstrează că statul nu e tocmai cel mai bun administrator. „Loteria Moldovei” nu are capacităţi de a amenaja asemenea săli, deci se va recurge la unii agenţi economici. Spuneţi că statul vrea să-şi asume responsabilitate, dar el nu este capabil de asta”, a comentat deputatul PLDM, Vadim Pistrinciuc.

„În RM sălile cu automate de joc nu sunt controlate. Avem la fiecare colţ de stradă săli cu jocuri de noroc. Prin acest proiect venim cu reguli foarte dure. În afară de cazinouri, doar statul va avea dreptul să întreţină săli cu automate de joc, loterii etc. Chiar şi pentru operatorul de stat condiţiile sunt extrem de dure. Dacă statul nu va avea resurse financiare, nu se va ocupa de acest lucru”, a spus deputatul PD, Sergiu Sîrbu, unul dintre autorii proiectului.

Potrivit documentului, pentru a obţine dreptul de a desfăşura jocuri de noroc, cu excepţia celor ce sunt monopol de stat, companiile vor trebuie să îndeplinească o serie de condiţii: capital social de minimum 5 milioane de lei (din care 70% în mijloace băneşti) la data eliberării licenţei; conducători şi contabili fără antecedente penale, experienţă de activitate de minimum 5 ani etc.

Totodată este prevăzută limita de vârstă de 21 de ani pentru persoanele ce pot participa la jocuri de noroc.

Restricţii dure sunt prevăzute şi la amplasarea încăperilor unde vor fi astfel de localuri, care ar urma să fie la distanţă de minimum 200 de metri de o instituţie de învăţământ sau spital. Nu vor putea fi amplasate în gherete, treceri subterane, gări, pieţe, instituţii religioase etc.

În plus, într-un municipiu nu vor putea fi mai mult de 20 de automate de joc, iar în localităţile din afara lor – maximum 10 aparate. În privinţa cazinourilor, acestea vor putea fi amplasate doar în clădiri separate cu intrare separată sau în hotele de minimum patru stele.

Potrivit newsmaker.md, care citează surse de pe piaţă, proiectul are scopul de trece sub controlul unui parteneriat public-privat a întregii industrii a jocurilor de noroc. Totodată sursele susţin că circa 1.500 de aparate de joc sunt deja pregătite pentru livrare în Moldova. Or, cele existenţe nu vor mai corespunde cerinţelor impuse de legea promovată, care indică că aparatele trebuie să deţină certificatul GLI-11, aplicat în special în SUA, Canada, Australia şi Spania.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...