(VIDEO) Flashmob împotriva lui Șor în fața Judecătoriei Chișinău: „La mulți ani! Toți cu executare”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Membrii Partidului Acțiune și Solidaritate au organizat un nou flashmob pe problema tergiversării examinării dosarului lui Ilan Șor.

Adunați în fața Judecătoriei Chișinău, aceștia solicită traducerea urgentă a dosarului Șor, transmiterea acestuia la Curtea de Apel și condamnarea lui Șor pentru implicarea în furtul miliardului.

Participanții la flashmob au venit echipați cu pancarte, pe care se poate citi „Justiția s-a reformat, pe Șor l-a eliberat”, „Ai furat? Plahotniuc te face deputat”, „La mulți ani! Toți cu executare”, „Niculcea Andrei – JudecăȘOR”, „Oferim traducător în dosarul Șor”.

Citește și: (VIDEO) Flashmob în fața Judecătoriei Buiucani; Maia Sandu: Şor este ajutat de instituțiile statului pentru a scăpa de pedeapsă

În opinia celor de la PAS, este straniu că timp de 6 luni nu s-a reușit traducerea a 120 de pagini din dosarul Șor, astfel încât acesta să fie transmis mai departe. „Sunt 6 luni în care se traduc 120 de pagini. Această tergiversare este în interesele lui Șor și nicidecum în cele ale cetățenilor. Cerem anchetarea până la capăt. Ne îngrijorează această tergiversare, deoarece fiecare cetățean este nevoit să întoarcă din buzunarul său miliardul furat, în timp ce Șor organizează concerte din banii furați”, a declarat președintele organizației de tineret a PAS, Dan Perciun.

Amintim că, primarul municipiului Orhei, Ilan Shor, este condamnat la 7 ani de închisoare, dar se află în libertate până la o decizie a ultimei instanței.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...