Leancă, îngrijorat de posibilitatea unor provocări și tensiuni de 9 mai

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Premierul Iurie Leancă este îngrijorat de posibilitatea unor eventuale provocări și tensiuni care ar putea avea loc de 9  mai. Acesta a îndemnat organizatorii acțiunilor programate pentru ziua de 9 mai să își asume responsabilitatea în cazul unor eventuale tensiuni și provocări.

„Se vorbește în societate de tot felul de scenarii care ar putea avea loc pe data de 9 mai. Fac un apel la adresa celor care vor organiza marșuri și manifestări. Să nu uite că 9 mai este ziua în care îi comemorăm pe cei căzuți în război. Cei care vor organiza acțiuni, să-și asume responsabilitatea în cazul în care vor fi provocări și se vor crea anumite tensiuni”, a spus premierul.

În același timp, Iurie Leancă a dat asigurări că instituțiile de forță ale Republicii Moldova sunt pregătite să facă față unor situații tensionante.

Citește și: 9 mai: Primăria Chișinău serbează ”Ziua Europei”, Guvernul – ”Ziua Victoriei”

Amintim că Partidul Comuniștilor a anunțat pentru 9 mai un marș în centrul Capitalei. Un miting de comemorare va avea loc la Complexul Eternitate, la care vor participa președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, președintele Parlamentului, Igor Corman și prim-ministrul Iurie Leancă.

Iar Primăria Chișinău anunță că în ziua de 9 mai, în Piața Marii Adunări Naționale se va desfășura ”Gala Fanfarelor”, cu începere de la ora 15:00.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...