Italia a exportat în 2017 alimente în valoare de peste 40 de miliarde de euro; Un nou record

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Italia a stabilit un nou record al exporturilor sale gastronomice, obţinând o sumă de peste 41 de miliarde de euro din produsele alimentare vândute în străinătate în 2017, au anunţat marţi reprezentanţii principalului sindicat agricol italian, citaţi de AFP.

Acest record reprezintă rezultatul unei creşteri cu 7% a exporturilor gastronomice italiene înregistrate anul trecut, potrivit estimărilor sindicatului Coldiretti, realizate pe baza proiecţiilor anuale ale datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică (Istat).

Aproape două treimi din exporturile din acest sector s-au îndreptat spre ţările din Uniunea Europeană, unde au înregistrat o creştere cu 5% faţă de anul precedent.

În clasamentul pe ţări, Germania a rămas primul importator al gastronomiei italiene (+1%), urmată de Franţa (+7%) şi de Statele Unite (+6%).

Însă principalul boom a fost înregistrat în China (+17%), Japonia (+39%) şi Rusia (+31%), în pofida embargoului impus Rusiei pentru o serie întreagă de produse proaspete (fructe, legume, carne) de Uniunea Europeană din cauza implicării acestei ţări în conflictele din Ucraina.

Vinul este produsul italian cel mai exportat (6 miliarde de euro în 2017, reprezentând o creştere cu 7% într-un an), urmat de fructe şi legume (+2%). Brânzeturile au înregistrat o creştere cu 9%, iar mezelurile au avut o creştere de 8%.

În schimb, vânzările de paste italiene au scăzut (-3%), însă scăderea lor nu a fost generalizată: în China, vânzările de paste italiene au crescut cu 14%.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...