„Întrebări nu-s, tăt clar!” Parlamentul a stabilit data alegerilor parlamentare pentru 24 februarie 2019

„Întrebări nu-s, tăt clar!” Parlamentul a stabilit data alegerilor parlamentare pentru 24 februarie 2019

Parlamentul a aprobat azi, 27 iulie 2018, în ultima ședință plenară din sesiunea primăvară-vară, data următoarelor alegeri parlamentare. Acestea vor fi organizate în ultima duminică a lunii februarie a anului viitor, care este data de 24 februarie. Potrivit președintelui Parlamentului, Andrian Candu, s-a luat această decizie pentru a nu fi acuzați că organizează alegerile în grabă, până atunci fiind mai mult de jumătate de an.

Proiectul de hotărâre semnat de democrații Andrian Candu și Sergiu Sîrbu a fost prezentat de la tribuna Parlamentului de către Andrian Candu. Acesta a menționat că următoarele alegeri sunt primele care vor fi organizate în baza sistemului mixt, iar Comisia Electorală Centrală are nevoie de timp pentru o bună informare a cetățenilor de peste hotare, dar și în interiorul țării.

Vedeți și: (DOC) Alegerile parlamentare ar putea avea loc pe 24 februarie 2019. Proiect înregistrat în Parlament

Totodată, el a menționat că, potrivit legii, alegerile pot avea loc în decursul a trei luni de la expirarea pe 1 decembrie 2018 a mandatului actualului Parlament, iar astfel, ultima zi când ar putea avea loc acestea este data de 28 februarie. Duminica premergătoare acestei zile este data de 24 februarie 2019.

„Vrem să oferim timp suplimentar, de ce nu, și opoziției, mai ales extraparlamentare, să se pregătească de alegerile parlamentare în așa fel încât absolut toți să fie bine pregătiți și să nu fie niciun fel de acuzație sau blamare că încercăm să organizăm alegerile cât mai repede, să-i luăm pe nepregătite pe toți”, a declarat Andrian Candu în prezentarea sa, arătându-se disponibil de a răspunde întrebărilor deputaților la acest subiect.

„Domnule președinte, mulțumesc. Întrebări nu-s, tăt clar”, a declarat vicepreședintele Parlamentului Vladimir Vitiuc, care a preluat atribuțiile de conducere a ședinței cât timp Andrian Candu s-a aflat la tribuna parlamentară.

Pentru stabilirea datei alegerilor parlamentare la data de 24 februarie 2019 au votat majoritatea deputaților prezenți în sală, fără a fi precizat un număr exact.

0