(INFOGRAFIC) Statele Unite şi Rusia se întrec în megabombe

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Americanii au aruncat asupra jihadiştilor Statului Islamic din Afganistan cea mai mare bombă non-nucleară din lume, dar ruşii spun că deţin una şi mai puternică.

Armata americană a lansat, săptămâna trecută, cea mai mare bombă non-nucleară în Afganistan. Este pentru prima dată când o asemenea bombă este utilizată pe câmpul de luptă, fiind dezvoltată în timpul războiului din Irak.

Poreclită MOAB, bomba a fost lansată, joi, în jurul orei locale 19.00 (17.30 ora Moldovei), fiind vorba de cea mai mare bombă non-nucleară lansată vreodată de Statele Unite, scrie adevarul.ro.

Citat de „Washington Post“, Gen. John W. Nicholson, comandantul misiunii NATO Resolute Support din Afganistan, care a fost şi în România săptămâna trecută pentru discuţii cu ministrul Apărării, a declarat ca bomba a fost muniţia perfectă care trebuia să fie folosită împotriva grupării Stat Islamic din cauza reţelei de tuneluri folosită de jihadişti.
627x0
MOAB este cunoscută drept „mama tuturor bombelor” şi cântăreşte aproximativ peste 8.000 de kilograme, fiind ghidată de un sistem GPS. Prin comparaţie, bombele lansate în general de armata americană cântaresc între 100 şi 900 de kilograme. Această bombă a fost pe cale de a fi folosită în Războiul din Irak, în 2003.

Bomba a fost lansată de o aerovană care aparţine Comenzii de Operaţiuni Speciale. Potrivit lui Esmail Shinwar, guvernator al districtului Achin, fief al SI în provincia Nangarhar, „cel puţin 92 de combatanţi ai au fost ucişi“ de bomba de aproape 11 tone, GBU-4/B3.

„Trei tuneluri în care combatanţii s-au plasat pe poziţii în timpul atacului au fost distruse“, a precizat acesta pentru AFP.

După ce SUA au lansat GBU-43/B în Afganistan, presa rusă a ţinut să reamintească vineri că Moscova are în arsenalul ei „tatăl tuturor bombelor“, un proiectil care susţine armata rusă ar fi chiar de patru ori mai puternic decât cel american. Bomba termobarică de aviaţie a fost dezvoltată de Rusia în 2007 şi eclipsează rivalul său din SUA atât în putere cât şi în eficienţă, susţine RT.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...