În urma accidentului de tren, din Rusia, au murit 6 cetățeni moldoveni

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Toți cei 6 decedați în urma accidentului de tren din Rusia sunt cetățeni ai Republicii Moldova, a anunțat ministrul rus al sănătății, Veronica Scvorțova.

Oficialul rus a declarat că asupra tuturor celor decedați au fost găsite pașapoarte ale Republicii Moldova, iar printre persoanele care și-au pierdut viața nu se numără cetățeni ruși.

În continuare, 23 de persoane se află spitalizate, în stare gravă sau medie. 13 răniți sunt internați în Moscova, iar 10 în orașele din regiune.

”Avem speranțe că toți se vor face bine”, a declarat ministrul, citat de Ria Novosti.

Accidentul de tren din Rusia s-a produs marți, la ora 11:38 (ora Moldovei), în apropierea localității Naro-Fominsk, la aproximativ 60 de km de Moscova.

”Şaisprezece vagoane ale Trenului marfar 1484 au deraiat din cauza unei defecţiuni a liniei, lovind din lateral un tren de pasageri care circula pe ruta Moscova-Chişinău”, a comunicat Departamentul Transporturilor din regiunea Moscova, citat de RIA Novosti.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...