Imigrant indian, căutat la Londra după uciderea unui copil: Mama micuţului ar fi româncă

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un imigrant indian este căutat activ în Marea Britanie după ce şi-ar fi ucis propriul copil şi l-ar fi rănit pe altul, într-o dramă familială produsă în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, unii martori afirmând că mama copiilor este româncă, relatează publicaţia The Telegraph.

Un băiat în vârstă de un an a fost ucis, iar sora lui geamănă este în stare critică după ce au fost atacaţi în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică într-un apartament din zona Finsbury Park, în partea de nord a Londrei.

Autorităţile suspectează că agresiunile au avut loc în timpul unui conflict familial între un imigrant de origine indiană şi partenera lui.

Poliţia îl caută activ pe Bidhya Sagar Das, un imigrant indian în vârstă de 33 de ani.

Un martor susţine că mama celor doi copii este româncă. Autorităţile nu au comunicat identităţile victimelor. Fetiţia rănită este internată în stare critică într-un spital din Londra.

„Detectivii încearcă să dea de urma unui bărbat care se afla în apartament înainte de a fi găsiţi copiii agresaţi, dar a plecat înainte de sosirea serviciilor de urgenţă. Suspectul este Bidhya Sagar Das, în vârstă de 33 de ani, domiciliat pe strada Wilberforce, în apartamentul în care au fost găsiţi copiii. (…) Incidentul pare a fi de natură casnică. Nu a fost reţinut niciun suspect, ancheta continuă”, a comunicat Poliţia metropolitană londoneză.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...