Ilegalități depistate în Sectorul Poliției de Frontieră Otaci, în ultimele 24 de ore

Ilegalități depistate în Sectorul Poliției de Frontieră Otaci, în ultimele 24 de ore

Un cetățean ucrainean este documentat pentru deținerea a trei procuri falsificate, iar un cetățean moldovean cercetat pentru defrișarea ilegală a arborilor în zona de frontieră. Ambele cazuri au fost înregistrate de angajații Sectorului Poliției de Frontieră Otaci, în ultimele 48 de ore.

Astfel, în punctul de trecere Otaci s-a prezentat cetățeanul ucrainean de 24 de ani, la volanul unui Nissan Primera, înmatriculat în Lituania. La solicitarea angajaților Poliției de Frontieră, tânărul a oferit documentele necesare controlului de frontieră, inclusiv cele pentru mijlocul de transport. În cadrul examinării actelor, ucraineanul prezenta un comportament suspect, fiind luată decizia extinderii controlului nemijlocit asupra mașinii.

Ca urmare, sub covorașul de la picioarele conducătorului auto polițiștii de frontieră au depistat trei împuterniciri notariale, eliberate pe numele unui ucrainean și unei moldovence, iar a treia fără date personale. Mai mult, toate actele ar fi perfectate la data de 27 iunie 2018 de către autoritățile lituaniene, fără număr de înregistrare. Verificările cu echipamentul special au stabilit contrafacerea acestora. Șoferul nu a dorit să meargă la colaborare, refuzând să dea declarații pe marginea celor depistate. Documentele au fost ridicate și transmise către expertiză.

A doua încălcare, consemnată de angajații SPF Otaci, a avut loc în apropierea nemijlocită de linia de frontieră, pe direcția localității Unguri, raionul. Ocnița. Patrula aflată în misiune de supraveghere a hotarului a observat un bărbat care tăia arbori, cu ajutorul unui ferestrău, la trei metri de râul Nistru. Persoana a fost legitimată ca locuitor al satului Calarașovca, raionul Ocnița, în vârstă de 49 de ani. Pentru desfășurarea acestei activități, bărbatul nu a înștiințat Poliția de Frontieră, dar și nici nu a putut prezenta autorizația din partea autorităților responsabile.

Totodată, la fața locului polițiștii de frontieră au depistat mai mulți arbori defrișați, la care bărbatul a declarat că lemnele nu i-ar aparține.
Conform procedurilor legale au fost anunțați reprezentanții Inspectoratului Ecologic de Stat, care au preluat cazul pentru elucidarea circumstanțelor și luarea măsurilor ce se impun.

0