Ilan Șor, amendat și nu prea… Instanța a dispus aplicarea pedepsei minime, fără încasarea mijloacelor bănești primite de peste hotare

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Primarul orașului Orhei, Ilan Șor, a fost recunoscut vinovat de către Judecătoria Chișinău de utilizarea fondurilor venite din străinătate pentru finanțarea campaniei electorale a candidatei Reghina Apostolova. Decizia a fost pronunțată pe 26 octombrie, iar Ilan Șor a primit o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de 180 de unități convenționale, echivalentul a 9.000 de lei. Instanța nu a dispus însă și încasarea celor 200 de mii de lei de proveniență ilegală, conform prevederilor legii.

„Persoana în privința căruia s-a întocmit procesul-verbal cu privire la contravenție, Ilan Șor, în cadrul ședinței de judecată nu s-a prezentat, deși a fost înștiințat în mod legal despre locul, data și ora ședinței, fapt confirmat prin semnătura de avizul de recepție, recepționat și anexat la cauză, nu a comunicat motivele neprezentării sale și nici nu a solicitat amânarea cauzei, sau examinarea cauzei în lipsa sa”, se menționează în decizia emisă de Judecătoria Chișinău.

Totodată, instanța a precizat că Ilan Șor nu a prezentat mijloace de probă pertinente și concludente, care să probeze nevinovăția acestuia, „or toate probele și circumstanțele de fapt indică asupra vinovăției contravenientului”. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel în decurs de 15 zile.

Conform legii, „utilizarea de către partidele politice a unor fonduri nedeclarate, neconforme sau venite din străinătate” se sancționează cu amendă de la 30 la 90 de unități convenționale aplicată persoanei fizice sau cu amendă de la 180 la 300 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere. Astfel, vedem că „persoana cu funcție de răspundere” Ilan Șor a fost sancționată cu pedeapsa minimă prevăzută de lege.

Totodată, instanța nu l-a pedepsit pe primarul de Orhei și conform alineatului 2, care prevede că „mijloacele bănești utilizate în modul prevăzut la alin. (1) se confiscă și se fac venit la bugetul de stat”.

Candidata Partidului Șor la șefia Capitalei, Reghina Apostolova, a fost exclusă din cursa electorală printr-o decizie emisă de Judecătoria Chișinău pe 11 mai, asta după ce Partidul Unității Naționale (PUN) a sesizat Consiliul Electoral despre încălcările admise de Apostolova în campanie. Reprezentanții PUN au invocat că campania electorală a candidatei lui Șor ar fi finanțată din bani proveniți din străinătate, iar soția primarului, interpreta Jasmin, ar îndemna cetățenii să o voteze pe Apostolova, ceea ce contravine prevederilor legale privind agitația electorală.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...