Igor Dodon a revenit azi de la Moscova, dar… fără piloții moldoveni. Asta nu i-a stricat dispoziția pentru o cupă de șampanie în clădirea renovată a Președinției

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Președintele Igor Dodon, care își sărbătorește astăzi ziua de naștere, împlinind 44 de ani, a revenit astăzi de la Moscova cu o aeronavă Air Moldova. Acesta a postat și un video în care se arată entuziasmat de faptul că membrii echipajului au decis să-l felicite cu ocazia aniversării. Totuși, se pare că Igor Dodon s-a întors din Rusia fără cei doi piloți moldoveni capturați în Afganistan acum trei ani și „eliberați” de ruși, dar ținuți în continuare la Moscova.

„Iată cu așa dispoziție decolez spre casă din Moscova!”, a scris șeful statului pe pagina sa de Facebook, adăugând că așteaptă „la o cupă de șampanie moldovenească (cel mai bun spumant din lume care iarăși cucerește Rusia) în clădirea renovată a Președinției după 12:30…”.

De atunci însă, Igor Dodon nu a mai publicat nimic pe pagina sa, la fel cum nu a apărut nimic nici pe pagina web a Președinției.

Acest lucru pare cel puțin straniu, în condițiile în care, acum o săptămână, în cadrul briefingului în care a anunțat despre eliberarea de către ruși a celor doi piloți moldoveni în cadrul unei operațiuni secrete, Igor Dodon declara că în această săptămână va merge personal la Moscova pentru a aduce piloții moldoveni acasă. Declarația însă i-a adus și o mulțime de critici, acesta fiind acuzat de „cinism” și „interes electoral”.

„Lui Dodon n-are cum să-i placă asta!” O delegație a MAEIE a mers deja la Moscova pentru aducerea acasă a celor doi piloți moldoveni

Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...