Ieri jubila, azi – foc şi pară! Preşedintele Dodon condamnă categoric „aşa-zisa declaraţie cu privire la Transnistria”. Este „o provocare”!

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Preşedintele Igor Dodon s-a dezlănţuit pe Facebook, condamnând, „în mod categoric”, „aşa-zisa declaraţie cu privire la Transnistria”. Potrivit şefului statului, care a promulgat ieri modificarea sistemului electoral la doar câteva ore după votul din Parlament al 74 de deputaţi PD, PSRM şi PPE, demersul în cauză este „o nouă provocare din partea regimului de guvernare” alături de care au votat ieri deputaţii socialişti.

„Acţiunile date sunt îndreptate spre înrăutăţirea relaţiilor cu Federaţia Rusă şi subminarea acelor succese pe care am reuşit să le atingem în comun cu conducerea rusă, şi anume în domeniul exportului producţiei moldoveneşti, situaţiei cu migranţii, colaborării regionale, programelor educaţionale şi umanitare. Provocarea dată se include în şirul de acţiuni din partea majorităţii parlamentare sub conducerea PDM de tensionare a situaţiei în regiune şi, în primul rând, în privinţa Rusiei şi în ajunul vizitei vicepremierului Dmitri Rogozin în Moldova”, a scris Dodon pe pagina sa, amintind despre expulzarea diplomaţilor ruşi din Moldova, lupta cu propaganda rusească, refuzul de participare la activităţile în structurile CSI.

Vedeţi şi: (DOC) Ce prevede declaraţia Parlamentului privind retragerea trupelor ruse din Transnistria, care a nemulţumit socialiştii. Iată ce i se cere preşedintelui Igor Dodon

Şeful statului s-a arătat convins că asemenea declaraţii nu pot fi elaborate şi adoptate de autorităţi fără influenţă din afară.

„Subliniez, Moldova este un stat neutru, iar rezolvarea unor asemenea întrebări trebuie atinsă exclusiv în cadrul unei abordări paşnice şi constructive, fără provocări şi în contextul unificării celor două maluri ale Nistrului, şi nicidecum nu prin intermediul unor asemenea declaraţii provocatoare”, a mai scris preşedintele în mesajul său publicat în limba rusă.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...