Huawei a depășit Apple și a devenit al doilea cel mai mare producător de smartphone-uri din lume. Cine ocupă primul loc

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Huawei Technologies a devansat Apple şi a devenit al doilea mare furnizor de smartphone-uri la nivel mondial, în trimestrul încheiat în iunie, câștigând teren în Europa și pe piața sa locală, China, potrivit datelor firmelor de cercetare a pieței, scrie news.ro, care citează Reuters.

Creşterea estimată a cotei de piaţă a Huawei Technologies a avut loc pe fondul atenuării declinului pieţei chineze a smartphone-urilor, cea mai mare din lume. Huawei a reuşit totodată să îşi depăşească rivalii prin comercializarea mai multor telefoane cu funcţii incluse.

Huawei trece la telefoane cu valoare adăugată mai mare, prin lansarea unor telefoane de referinţă, care au instalate cele mai noi funcţii. Smartphone-ul P20 Pro al Huawei este primul model de telefon al companiei echipat cu trei camere, depăşind concurenţii din piaţă, a afirmat Gerrit Schneemann, analist la IHS Markit, într-o notă adresată clienţilor.

Huawei a anunţat marţi că în primele şase luni ale anului a înregistrat o creştere de 15% a veniturilor.

Potrivit datelor IHS şi Strategy Analytics, Huawei a acoperit în perioada aprilie-iunie peste 15% din piaţa globală a smartphone-urilor, depăşit cota de 12% a Apple. Lider este în continuare Samsung Electronics, cu o cotă de piaţă de aproape 20%.

Potrivit firmei de analiză a datelor Canalys, livrările totale de smartphone-uri în China au depăşit 100 de milioane de unităţi în trimestrul al doilea, faţă de 91 de milioane de unităţi în primul trimestru, iar Huawei şi-a mărit cota pe piaţa chineză cu 6%, la un nivel record de 27%.

Piaţa chineză este esenţială pentru Huawei, care este suspectată în SUA, Australia şi alte ţări că ar putea facilita spionajul guvernului chinez.

Compania a fost practic exclusă de pe piaţa Statelor Unite, în condiţiile în care niciun operator de telecomunicaţii important nu comercializează smartphone-uri Huawei.

Huawei a negat că ar facilita spionajul, afirmând că este o companie privată care nu se află sub controlul guvernului chinez.

Compania a anunţat că toate afacerile sale, cu smartphone-uri, echipamente de telecomunicaţii şi servicii de infrastructură IT au evoluat bine în primele şase luni ale anului.

Veniturile au urcat la 325,7 miliarde de yuani (47,97 miliarde dolari), în timp marja operaţională a crescut la 14%, de la 11% în urmă cu un an. Compania nu oferă date detaliate referitoare la perioada respectivă.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...