Guvernul Tudose, învestit cu votul a 275 de deputaţi români. La 19:00, noul Cabinet va depune jurământul în faţa preşedintelui Iohannis

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Guvernul Mihai Tudose a primit votul de încredere al Parlamentului român, fiind votat de 275 de parlamentari. Premierul desemnat Mihai Tudose a declarat că România nu are nevoie de un guvern relaxat, ci de unul în stare permanentă de alertă. Noul Cabinet de miniştri urmează să depună jurământul la Palatul Cotroceni în faţa preşedintelui Klaus Iohannis astăzi, la ora 19:00.

„Cred că România are nevoie de un guvern nerelaxat, aflat în stare de alertă, de efort permanent, preocupat de termene şi realizări (…) Cine vrea normalitate, să-şi ia un loc de muncă cu program fix. Vă asigur că votul dumneavoastră va fi valorificat printr-o guvernare responsabilă efectiv către interesul cetăţenilor români. Aşa să ne ajute Dumnezeu şi Dumnezeu să ajute România!”, a declarat Mihai Tudose după anunţarea în plen a rezultatului.

El i-a asigurat pe parlamentari că se va angaja „cu toată energia” în atingerea programului de guvernare, care a fost modificat pentru corecta întârzierile din ultimele două luni.

„Am fost propus de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi acceptat de preşedintele Iohannis pentru a da un curs cerinţei de creştere a fondurilor la buget şi nu vreau să înşel încrederea acordată”, a mai spus Mihai Tudose.

La şedinţă sunt prezenţi 329 din 465 de senatori şi deputaţi. Împotriva învestirii Guvernului Tudose s-au exprimat 102 aleşi ai poporului.

Noul Guvern va merge joi seară, la ora 19:00, la Palatul Cotroceni pentru ceremonia de depunere a jurământului în faţa preşedintelui Klaus Iohannis.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...