Grecia va distribui 1,4 miliarde de euro cetăţenilor afectaţi de măsurile de austeritate

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Guvernul grec va distribui suma de 1,4 miliarde de euro, sub formă de dividende sociale, pensionarilor și altor categorii de persoane afectate de programele de austeritate, a anunțat, luni seară, premierul grec Alexis Tsipras, informează Reuters și AFP.

Din suma totală de 1,4 miliarde de euro, aproximativ 720 milioane de euro ar urma să fie distribuite până la mijlocul lunii decembrie sub formă de ajutoare excepționale gospodăriilor ale căror venituri anuale nu depășesc 18.000 de euro pe an, adică un total de 3,4 milioane de persoane, a apreciat Tsipras.

Alte 315 milioane de euro vor fi alocate pensionarilor, pentru a-i despăgubi pentru că în 2012-2016 au fost obligați să plătească contribuții „incorecte” la sistemul de sănătate.

În sfârșit, suma de 360 milioane de euro va fi plătită companiei de utilități Public Power Corporation, pentru subvenționarea tarifelor favorabile acordate persoanelor cele mai vulnerabile.

Economia Greciei este pe o traiectorie ascendentă, iar performanțele bugetare, un excedent primar (care exclude serviciul datoriei) net superior obiectivului de 1,75% din PIB fixat de creditori permit Guvernului să acorde un sprijin financiar suplimentar celor afectați de măsurile de austeritate, a apreciat premierul grec.

„Pentru al doilea an la rând, suntem în măsură să distribuim un dividend social persoanelor care au cea mai mare nevoie. Mai bine pregătiți și mai eficienți în acest an, vom putea distribui o sumă mai mare”, a spus Alexis Tsipras.

Anul trecut, Tsipras a anunțat în mod surprinzător că Guvernul grec va distribui un ajutor de aproximativ 600 milioane de euro celor cu pensii mici, o decizie care i-a nemulțumit pe creditorii internaționali ai Greciei.

Ajutoarele din acest an au fost aprobate, în principiu, de creditorii internaționali, care analizează progresele realizate de Grecia. Reprezentanții instituțiilor creditoare sunt așteptați luna aceasta la Atena, pentru a relua discuțiile cu privire la obiectivele fiscale și reforme.

„Am discutat aceste idei cu autoritățile din Grecia. Anunțul pare a fi unul în linie cu aceste discuții, care nu au fost încă finalizate”, a precizat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, care a adăugat că propunerile vor fi examinate și de creditorii internaționali.

Alexis Tsipras a câștigat puterea în 2015, după ce a promis că va pune capăt austerității pentru ca, ulterior, să fie nevoit să accepte un nou program de asistență, cel de al treilea, convenit de Grecia cu creditorii internaționali. Guvernul Tsipras speră că, după șapte ani de criză, performanțele fiscale ale Greciei îi vor permite să pună capăt acordurilor de asistență în luna august 2018, când actualul program ajunge la final.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...