General polonez: Acum Rusia va înţelege că răbdarea NATO are o limită

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

„Acum, Rusia va protesta, va face aluzii clare că a fost victima unor decizii eronate. Va fi la fel ca în timpul agresiunii ruse în Crimeea. Ea nu recunoaşte încălcarea dreptului internaţional şi al spațiului aerian. Va nega fapte evidente. Acest lucru deja este cunoscut de noi. Cu toate acestea, nu am nicio temere că va începe un conflict deschis. Cel mai probabil, se va termina cu „mult zgomot” din partea Rusiei”, – a comentat incidentul care a dus la doborârea bombardierului rus în Siria, generalul polonez Roman Polko, potrivitwPolityce.pl.

În ciuda faptului că pentru prima dată un stat membru NATO doboară un avion rusesc, puteți fi siguri că totul va fi rezolvat la nivel diplomatic, a declarat generalul polonez.

„Nu aș vrea să speculez versiunile propagate de partea rusă, pentru că am avut de multe ori „dovada” credibilităţii acțiunilor armatei lui Vladimir Putin. Cu toate acestea, nu am nicio îndoială cu privire la profesionalismul forțelor turcești, care cu siguranţă nu sunt în căutare de conflicte și nu desfășoară operațiuni în afara teritoriului naţional”, a spus generalul Polko.

Rusia a încălcat în mod repetat spațiul aerian al Poloniei, Norvegiei și altor țări europene, și a ignorat orice avertisment. „Noi avem experienţă cu ei. Îmi amintesc că atunci Alianța a avertizat Rusia că ignorarea avertismentelor și lipsa de reacție din partea piloților s-ar putea încheia tragic. Din păcate, după cum puteți vedea, atitudinea condescendentă în astfel de acțiuni a convins elita aviației ruse despre impunitatea lor, că pot viola spațiul aerian al oricărei țări fără nicio consecință”, a remarcat generalul.

Roman Polko şi-a exprimat încrederea că, în cazul Turciei, nu a fost un caz de testare a puterii alianțe. A fost o greșeală, și, probabil, intr-un grad mai mare nepăsare și sentiment de impunitate al pilotului rus. „Cu toate acestea, cred că acesta a fost un avertisment pentru partea rusă, care trebuie să realizeze că nu poate sfida NATO, că răbdarea Alianței nu este nelimitată, iar în domeniul acțiunii militare NATO se comportă tot mai ferm”, a conchis el în interviul wPolityce.pl.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...