Gazoductul Ungheni-Chişinău ar putea fi gata în 2019

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Proiectul tehnic al gazoductului Ungheni-Chișinău va fi gata la sfârșitul lunii august a anului curent, iar finalizarea construcției este planificată pentru decembrie 2019. Anunțul a fost făcut de către Ministrul Economiei Octavian Calmîc.

În cadrul audierilor publice cu genericul „Progres și provocări în implementarea cadrului legal în domeniul energetic” Calmîc a anunțat că gazoductul Ungheni-Chișinău ar putea fi finalizat până la sfârșitul anului 2019.

Valoarea totală a investițiilor este de 113 milioane de euro, o parte din sumă fiind asigurată din granturi și credite internaționale.

Porțiunea conductei de gaze și a obiectivelor aferente va avea o lungime de circa 120 de kilometri. Conducta va fi amplasată în intravilanul orașului Chișinău și extravilanul următoarelor localităţi: comunele Tohatin, Stăuceni, Grătiești și satul Ghidighici – municipiul Chișinău, satele Sireți, Roșcani, Negrești, Căpriana, Vorniceni și comunele Rădeni, Ghelăuza, Pănășești – raionul Strășeni, comuna Tuzara, satele Pitușca, Nișcani, Temeleuți, Peticeni, Vălcineț, Sadova și orașul Călărași – raionul Călărași, satul Milești din raionul Nisporeni, satele Rădenii Vechi, Alexeevca, Pîrlița, Todirești – raionul Ungheni.

Prelungirea conductei pe segmentul Ungheni – Chișinău a fost decisă în vederea asigurării securității aprovizionării cu energie a Republicii Moldova, precum și pentru a beneficia din plin de posibilitățile gazoductului Iaşi – Ungheni.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...