„Gafa” lui Igor Dodon în timpul întrevederii, la Soci, cu premierul armean Nikol Pashinyan. I-a vorbit despre discuția cu fostul președinte Serj Sargsyan

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Președintele Igor Dodon întreprinde o nouă vizită la Soci unde participă la ședința Consiliului Suprem Economic Eurasiatiс, după cum spune chiar el, „în calitate se invitat special”. În cursul summit-ului sunt preconizate mai multe întrevederi, inclusiv cu președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, președintele Republicii Belarus, Alexander Lukașenko, președintele Republicii Kazahstan, Nursultan Nazarbaev, dar și cu noul prim-ministru al Republicii Armenia, Nikol Pashinyan.

Întrevederea cu premierul armean Nikol Pașinyan a avut loc deja, în cursul dialogului cei doi discutând despre dezvoltarea dinamică a relațiilor bilaterale. „Printre altele, am vorbit despre prima vizită oficială în istorie a Președintelui Republicii Moldova în Armenia, ce a avut loc în noiembrie 2017”, scrie Igor Dodon, fără a preciza că în acea vizită s-a întâlnit tocmai cu președintele armean de atunci, Serzh Sargsyan, „detronat” în urma protestelor în fruntea cărora a stat actualul premier armean.

Potrivit lui Dodon, Pashinyan a confirmat intenția delegației armene de a susține acordarea Republicii Moldova a statutului de „observator pe lângă Uniunea Economică Eurasiatică”.

„Am vorbit și despre relațiile amicale între popoarele noastre și despre rolul remarcabil al armenilor în istoria și cultura Moldovei de-a lungul secolelor. În final, am confirmat participarea mea la Summit-ul Francofoniei care va avea loc în octombrie și va fi consacrat aniversării a 2.800 de ani ai orașului Erevan. De asemenea, l-am invitat pe domnul Pashinyan să viziteze Moldova”, a mai scris șeful statului pe pagina sa de Facebook în urma întrevederii cu premierul armean.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...