Gaburici recunoaște, indirect, că Guvernul a garantat încă un credit către cele trei bănci

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Premierul Chiril Gaburici a recunoscut, indirect, în carul ședinței Parlamentului de joi, că Guvernul a garantat încă un împrumut către cele trei bănci aflate sub administrația specială a BNM.

Deputatul liberal Valeriu Munteanu l-a întrebat pe Gaburici ce părere are despre faptul că în luna noiembrie Guvernul a oferit garanții de stat în valoare de peste 9 miliarde de lei pentru un credit către BEM, Unibank și Banca Socială și dacă dânsul, în calitate de premier, a luat o decizie similară la 27 martie.

„Decizia de atunci, din noiembrie, a fost una corectă, la fel și cea din martie, dacă ea se va confirma după ce se va desecretiza”, a răspuns Chiril Gaburici.

„Oricine ar fi fost în funcția de prim-ministru, chiar și Valeriu Munteanu, ar fi luat o astfel de decizie și ar fi fost una corectă”, a continuat premierul.

Potrivit unor dezvăluiri pe surse, în cadrul ședinței secrete de Guvern din 27 martie s-au oferit garanții de stat pentru un credit în valoare de 5,6 miliarde de lei, acordat de BNM către BEM, Unibank și Banca Socială.

Dacă cele cele două credite nu vor fi întoarse, ele se vor transforma în datorie de stat.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...