Funcționarul european care a numit primul Moldova drept un stat capturat, Thorbjorn Jagland, vine la Chișinău

by Genko Genko

Secretarul general al Consiliului Europei (CoE), Thorbjorn Jagland, cel care pentru prima dată a numit Republica Moldova drept un stat capturat de oligarhi, va efectua o vizită oficială la Chișinău. Potrivit Ministerului de Externe, vizita va avea loc în perioada 30-31 mai, aceasta urmând să aibă loc la invitația Guvernului Republicii Moldova.

Vizita are drept obiectiv dezvoltarea și consolidarea parteneriatului dintre Republica Moldova și Consiliul Europei, lansarea oficială a Planului de acțiuni al Consiliului Europei pentru țara noastră pe perioada 2017-2020, cât și stabilirea priorităților viitoare de cooperare cu Republica Moldova.

Evenimentul de lansare a Planului de acțiuni va fi deschis de către secretarul general al CoE, Thorbjorn Jagland, și viceprim-ministrul, ministrul de externe Andrei Galbur, urmat de o conferință de presă comună.

Programul vizitei prevede întrevederi cu președintele Igor Dodon, președintele Parlamentului Andrian Candu, delegația Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, prim-ministrul Pavel Filip, viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și integrării europene, Andrei Galbur, viceprim-ministrul pentru Reintegrare Gheorghe Bălan, ministrul Justiției Vladimir Cebotari, ministrul afacerilor interne Alexandru Jizdan, președintele Curții Constituționale Tudor Panțîru, precum și cu reprezentanții societății civile și ai partidelor extra-parlamentare.

De asemenea, Thorbjorn Jagland va susține o prelegere publică la Universitatea de Stat din Moldova, dedicată provocărilor și amenințărilor la adresa securității democratice.

Evenimentul de lansare oficială a Planului de acțiuni RM-CoE 2017-2020 și conferința de presă comună, care vor avea loc marți, 30 mai, ora 10.00-10.50, în incinta Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene.

Planul de acțiuni al Consiliului Europei pentru Republica Moldova 2017-2020 a fost adoptat de către Delegații Comitetului de Miniștri al CoE la data de 1 februarie 2017 și are drept scop susținerea implementării reformelor în domeniile prioritare, precum combaterea corupției și spălării banilor, sporirea independenței și eficacității sistemului judiciar, lupta împotriva relelor tratamente și a impunității, consolidarea libertății presei și a măsurilor de încredere între cele două maluri ale Nistrului.

Amintim că secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, a fost primul funcționar european care a numit Moldova drept un stat capturat. Astfel, încă în august 2015 acesta a semnat un editorial publicat în The New York Times în care spunea că Moldova este un stat capturat aflat la marginea prăpastiei.

CITIȚI ȘI...