Fuma la balconul casei sale când a văzut ceva suspect. Tânăr reținut pentru furt de un ofițer de patrulare

Fuma la balconul casei sale când a văzut ceva suspect. Tânăr reținut pentru furt de un ofițer de patrulare

Un tânăr de  18 ani a fost reținut ieri de către un inspector de patrulare care, aflându-se în afara orelor de serviciu la balconul propriului domiciliu, a observat două persoane de gen masculin care alergau cu o geantă în mână, iar alt bărbat din urma lor. Ofițerul de patrulare și-a dat seama că este vorba de o infracțiune și a reacționat prompt, îndreptându-se spre acele persoane.

În scurt timp, acesta a reușit să rețină pe unul dintre bărbați și imediat a solicitat la fața locului cel mai apropriat echipaj de patrulare și grupa operativă din sectorul Buiucani pentru documentarea cazului.

În urma cercetării la locul faptei, s-a dovedit că persoana reținută este un tânăr de 18 ani, care a deteriorat parbrizul unui automobil și a sustras o geantă în care se aflau bunuri materiale. Incidentul a avut loc pe strada Liviu Deleanu din capitală, unde a fost parcat automobilul, fapt confirmat de proprietar.

Poliția cercetează cazul și urmează să identifice și celălalt suspect. Tânărul reținut nu se află la prima abatere de lege, el a mai fost anterior judecat pentru infracțiuni similare, iar dacă va fi găsit vinovat pentru furt, riscă o amendă de la 32.500 de lei până la 67.500 de lei, sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 4 ani.

În context, Inspectoratul Național de Patrulare recomandă:

  • Dotați automobilul cu un sistem de alarmă;
  • Verificați dacă geamurile sunt închise atunci când părăsiți automobilul;
  • Nu păstrați bunuri de valoare la vedere în automobil;
  • Pe timp de noapte parcați automobilul în locuri special amenajate.
0