François Hollande, primul preşedinte francez care nu va susţine un discurs în Congresul american

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

François Hollande va fi primul şef de stat al celei de a Cincea Republici care va efectua o vizită în Statele Unite fără să susţină un discurs în faţa Congresului.

O sursă oficială franceză a explicat că susţinerea unui „discurs în Congres nu este neapărat o parte integrantă a unei vizite de stat”. „Opţiunea a fost luată în calcul. În acord cu autorităţile americane, care au făcut alte propuneri, ea nu a fost reţinută, din cauza unor motive de incompatibilitate în agendă”, a adăugat această sursă.

Vizita de săptămâna viitoare a lui Hollande la Washington va fi a şasea, din 1958, a unui preşedinte francez, după Charles de Gaulle (1960), Georges Pompidou (1970), Valéry Giscard d’Estaing (1976), François Mitterrand (1984) şi Jacques Chirac (1996). Până la Hollande, toţi au susţinut discursuri în Congresul american.

Biroul lui John Boehner, preşedintele Camerei Reprezentanţilor, nu a răspuns solicitărilor AFP în legătură cu acest subiect.

În 2007, Nicolas Sarkozy s-a deplasat la Washington pentru o vizită de lucru. Însă, deşi protocolul este mai restrâns pentru o vizită de lucru faţă de o vizită de stat, el a ţinut să puncteze, simbolic, ameliorarea relaţiilor francezo-americane, afectate din cauza războiului din Irak, cu un discurs în Congres.

De la Nicolas Sarkozy în 2007, liderii sud-coreeni Park Geun-hye şi Lee Myung-bak, israelian Benjamin Netanyahu, australian Julia Gillard, mexican Felipe Calderon, german Angela Merkel, britanic Gordon Brown şi irlandez Bertie Ahern au susţinut discursuri în Congres, potrivit site-ului Camerei Reprezentanţilor.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...